Lectia 2 – PDF

Înainte de a înţelege ce este de fapt păcatul în experienţa noastră personală, trebuie să privim înapoi când Adam şi Eva au păcătuit la începutul istoriei omeneşti. Ce a făcut Dumnezeu în acea situaţie de urgenţă când toate planurile lui Dumnezeu pentru rasa omenească au fost stricate de alegerile primilor noştri părinţi?

Care a fost pedeapsa pentru păcatul lor?

(A) _____ Ei trebuiau să sufere durere.
(B) _____ Ei trebuiau să trăiască mult.
(C) _____ Moarte imediată.

Acesta este un verset care ne lasă nedumeriţi, pentru că ştim că Adam şi Eva nu au murit imediat. Totuşi Dumnezeu a spus foarte clar că moartea imediată trebuia să fie pedeapsa pentru neascultare.

De ce Adam şi Eva nu au murit imediat?

(A) _____ Dumnezeu a uitat ce a zis.
(B) _____ Moartea lui Isus a salvat omul de moarte imediată.
(C) _____ Dumnezeu S-a răzgândit cu privire la pedeapsa pentru păcat.

Adam şi Eva nu au murit în ziua în care au păcătuit pentru că un Înlocuitor a fost pus între pedeapsa cu moartea a păcatului şi Adam chiar în aceeaşi zi. Isus Hristos a luat locul lui Adam şi a plătit personal pedeapsa pentru păcatul lui Adam prin moartea Sa pe cruce.

Există o profunzime remarcabilă cu privire la ce s-a întâmplat în grădina Edenului în următoarele comentarii: “De ce nu a fost pedeapsa cu moartea impusă de îndată în acest caz? Pentru că s-a găsit un preţ de răscumpărare. Singurul Fiu al lui Dumnezeu S-a oferit voluntar să ia păcatul omului asupra Sa şi să facă ispăşire pentru rasa căzută….Din momentul în care omul a acceptat ispitele lui Satana, făcând tocmai acele lucruri care a spus Dumnezeu să nu le facă, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a stat între morţi şi vii spunând ‘Fie ca pedeapsa să cadă asupra Mea. Voi sta în locul omului. Fie ca el să mai aibă o şansă’…. Îndată ce s-a ivit păcatul, a existat şi Mântuitor….Îndată ce Adam a păcătuit, Fiul lui Dumnezeu S-a prezentat drept Garant pentru rasa omenească, cu tot atât de multă putere de a îndepărta osânda pronunţată asupra celui vinovat precum atunci când a murit pe crucea de la Calvar. ” S.D.A. Bible Commentary, vol. 1, pp. 1082-1085.

Ceea ce am învăţat este că moartea ispăşitoare a lui Isus a afectat în mod direct pe Adam şi Eva şi întreaga rasă omenească. Isus a plătit pedeapsa pentru păcatul lui Adam, exact aşa cum e menţionat în Gen. 2:17. Făcând asta, Isus a dat lui Adam şi Evei şi întregii rase omeneşti şansa de a lua decizii diferite cu privire la ascultare şi neascultare. Suferinţa şi mai apoi moartea experimentată de Adam şi de noi toţi a fost rezultatul păcatului, mai degrabă decât pedeapsa pentru păcat. Pedeapsa a fost plătită de Isus Hristos. Adam a oferit imediat un miel de jertfă, arătând că a înţeles că pedeapsa cu moartea a fost plătită. Dar rezultatul păcatului (blestemul păcatului) a fost partea existenţei umane până în ziua de azi.

Implică vinovăţie orice fel de moarte?

(A) _____ Ei au murit din cauza păcatelor lor personale.
(B) _____ Ei au murit pentru că erau mai păcătoşi decât oricine altcineva.
(C) _____ Ei au murit pentru că trăiau într-o lume aflată sub blestemul păcatului.

Vedem aici că moartea nu a fost rezultatul direct al păcatelor lor personale. Ei nu erau mai vinovaţi decât alţii. Moartea de care ei au murit nu era pedeapsa păcatului ci rezultatul păcatului care a afectat pe toţi cei care au trăit pe acest pământ.

Implică suferinţa vinovăţie?

(A) _____ Acest om era orb din cauza unei lumi blestemate de păcat.
(B) _____ Omul era orb din cauza păcatului părinţilor săi.
(C) _____ Omul era orb pentru că păcătuise înainte de naşterea sa.

Isus spune aici că orbirea nu este pedeapsa păcatului ci este consecinţa blestemului păcatului care zace asupra pământului şi asupra rasei umane. Este o diferenţa clară între pedeapsa pentru păcat şi rezultatul păcatului.

Când putem dobândi viaţa veşnică?

Avem viaţa veşnică atunci când ______________ în Isus.

Observaţi că avem viaţa veşnică atunci când credem, ceea ce poate însemna astăzi. Totuşi, chiar şi cei care cred şi au viaţa veşnică, ei vor muri şi trebuie să fie înviaţi din moarte la a doua venire a lui Hristos. Avem aici o distincţie clară între prima moarte, pe care Isus o numeşte un somn, şi moartea a doua din care nu mai este înviere. Prima moarte este rezultatul păcatului care domină acest pământ, în timp ce moartea a doua este pedeapsa pentru păcat. În timp ce nu putem ocoli rezultatul păcatului, putem scăpa de pedeapsa pentru păcat crezând în Dumnezeu. Asta înseamnă că putem deţine viaţa veşnică chiar dacă trebuie să murim de prima moarte. Astfel, prima moarte (şi toată suferinţa) nu poate fi pedeapsa pentru păcat. Sau mai simplu spus, viaţa veşnică exclude moartea a doua, care este pedeapsa păcatului. Pentru aprofundare, citeşte 1 Ioan 5:12,13.

[learn_more caption=”Concluzie” state=”open”] Aceasta înseamnă că trebuie să împărţim ideea de bază a păcatului în două părţi separate –răul, şi vinovăţia. Răul include toate lucrurile care sunt rezultatul natural al păcatului, inclusiv suferinţa şi moartea. Vinovăţia include condamnarea şi moartea a doua. Deci avem două consecinţe ale păcatului lui Adam. Pe de o parte este blestemul – rezultatul natural al păcatului – pe care fiinţele omeneşti, animalele şi întreaga natură le experimentează, şi care conduce la prima moarte. De asemenea avem vinovăţia, experimentată doar de fiinţele omeneşti şi care conduce la moartea a doua. Lucrarea ispăşitoare a Domnului Hristos acoperă ambele consecinţe ale păcatului dar în feluri diferite. Ispăşirea are de-a face cu vinovăţia oferind iertare, şi cu efectele rele – recreând şi restaurând ceea ce blestemul păcatului a făcut. Mai mult,iertarea poate fi a noastră astăzi, în timp ce recreaţiunea trebuie să aştepte până la A Doua Venire. Iertarea nu este necesară pentru rezultatele păcatului ci doar pentru vinovăţia păcatului. În acest sens, termenii iertare, îndreptăţire, neprihănire, sfinţire, mântuire şi evanghelie se aplică în mod particular vinovăţiei şi pedepsei păcatului. Există o diferenţă fundamentală între rezultatele păcatului şi pedeapsa păcatului. Noi nu suntem vinovaţi sau condamnaţi pentru că ne-am născut într-o lume păcătoasă. Noi suferim multe rezultate ale păcatului lui Adam, inclusiv defecte fizice şi o natură căzută. Dar nu acesta este păcatul pentru care noi suntem vinovaţi sau condamnaţi. Păcatul pentru care vom fi pierduţi pentru veşnicie vine din altceva, care va constitui subiectul următorului nostru studiu. Acesta este motivul pentru care vinovăţia nu se aplică unei pisici care torturează un şoarece până la moarte, în timp ce socotim vinovat un om pentru torturarea cuiva. Pisica îşi urmează pur şi simplu propriile instincte –natura sa căzută –fără vreo cunoştinţă a ceea ce este drept sau greşit, în timp ce fiinţele omeneşti pot fi socotite vinovate din pricina alegerii conştiente de a face răul. Toate animalele şi fiinţele omeneşti suferă din cauza efectelor păcatului, dar nu sunt condamnate în mod automat din cauza acestor efecte / rezultate. Vinovăţia se aplică doar responsabilităţii morale pentru alegerile făcute. Vinovăţia necesită cunoaştere anterioară şi răzvrătire voită.[/learn_more]