M. L. Andreason 1957

Cuvântul “întrupare” provine din două cuvintelatine”in carnis” careînseamna”în carne” sau “în trup omenesc”. Catermen teologic, denotă “luarea formei si naturii umane de către Isus, conceput ca Fiu al lui Dumnezeu”. În acest sens, foloseşte Ioancuvântulcândspune “Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu1…” -1Ioan4: 2-3. Astfel, el face din credinţa înîntrupare un test al uceniciei, deşi,  fără îndoiala, aceasta înseamnamaimult decât simplacredinţăîn apariţia istorică a lui Hristos.

Venirea pe lume a unei noi vieţi – naşterea unui copilas – este în sine o minune. Infinit mai mult trebuiesă reprezinte o minune întrupareaFiului lui Dumnezeu însuşi. Ea va ramâne pentru totdeaunao taină dincolo de înţelegerea omenească, dar ceeace poate face oricine este să o accepte ca parte a planului de mântuire care a fost descoperit treptat după căderea omului din Eden. Din motive pe care nu le putem pătrunde pe deplin, Dumnezeu a permis apariţia păcatului. Totuşi, El a oferit un remediu. Acest remediu este ceeace noi numim planul de mântuire şi este strâns legat de întruparea, moartea si învierea Fiului lui Dumnezeu. Nu putem concepe că Dumnezeu nu aştiutcât avea să-L coste creaţiunea, şi “consiliul păcii” carea hotărât înaceastă problemă; trebuiesăfi inclus soluţii pentru orice eveniment neprevăzut. Pavel numea acest plan “înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu, aceea înţelepciune care afost ascunsă şi pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de lumi, pentru slava noastra” -1Cor2.7.

Expresia”înainte de lumi” înseamnă: înainte de crearea oricaruilucru.Deci, planul de mântuire nu afostosoluţiedeultimmoment.Elafost”rânduitmai dinainte”. Chiar când Lucifer a păcătuit, planul nu a fost descoperit în întregime, ci era “păstrat în tăcere din vremea veşniciei” – Romani 16: 25 [A. R. V.].Pavel ne informează că “prin descoperire Dumnezeiască am luat cunostiinţă de această taină…taina lui Hristos, caren-afost făcută cunoscută fiiloroamenilorîn celelalte veacuri în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos prin Duhul.” -Efeseni 3: 3-5

În epistola către Evreisunt două cuvintecare ne interesează înacestpunct,si anume “se cuvine” din versetul 10 al capitolului 2şi “trebuie” din versetul 17 al aceluiaşi capitol. Cuvântul grecesc pentru “se cuvine” este “prepo” şi înseamnă “corespunzător”, “corect”, “exact”, “plăcut”. Pavel, pe care-l considerăm autorul epistolei către Evrei, dă dovadă de mult curaj când îndrăzneşte să-i atribuie motive lui Dumnezeu şi declară că estepotrivitşi drept pentru Dumnezeu să-L facă pe Hristos “desăvârşit prin suferinţă” – Evrei 2:10. El consideră că “Îi este placut” lui Dumnezeu să procedeze astfel; aceasta înseamnă că El aprobă acest lucru.Înpresupunerileluicu privire la Dumnezeu, îl putem asemăna pe PavelcuAvraam,careafostşi mai curajos. Fără să înţeleagă ceavea Dumnezeu de gând sa facă, AvraamÎl sfatuieşte să renunţe la planul Său. Elspune:”Veinimici oare pe cel bun împreunăcucel rău?… Să omoripecelbunîmpreunăcu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soarta ca cel rău, departe de Tineaşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” – Geneza 18: 23, 25

Moise încearcă de asemenea să-L mustre si să-L înveţe pe Dumnezeu. Când poporul Israel dansează în jurul viţelului de aur, Dumnezeu îi spune lui Moise: “Acum lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotrivalor;şi-ivoimistui.”-Exod 32: 10. Moise încearcă să-L liniştească pe Dumnezeu şi spune: “Doamne, pentru ce să se aprindă mânia Taîmpotriva poporului Tau?Întoarce-Te din iuţimea mâniei Taleşi lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să-l faci poporului Tau.” – Exod 32: 11-12; “Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.” – Exod 32: 14.

Putem observa că, în acest episod interesant, Dumnezeu îl testează doar pe Avraam şi îi oferă ocazia de a mijloci pentru oameni. Aceasta ne descoperă dispoziţia lui Dumnezeu de a discuta problemele cu sfinţii Săi, şi chiar cu cei care nu sunt sfinţi. El adresează omenirii invitaţia: “Veniţi acum sănejudecam”-Isaia 1: 18. Dumnezeu este nerăbdător sa comunice cu poporul Său. Nici Avraam şi nici Moise nu au fost mustraţi pentru îndrăzneala lor. Celalalt cuvânt asupra căruia dorim să ne îndreptăm atenţia este “trebuie”.Vorbind despre Hristos, Pavel spune: “În toate lucrurile atrebuitsăfie asemenea fraţilor Săi, ca să poatăfi,înce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere,casă facă ispaşire pentru păcatele norodului.”-Evrei2:17.În timp ce “se cuvine” din versetul 10 este o expresie blândă, “trebuie” din versetul 17 (ophilo în greacă) este un cuvânt aspru şi s-ar traduce ca “obligatoriu”, “trebuie”, “a avea ordin”, “a fi obligat, îndatorat, dator”. Pentru ca Hristos să poată fiun mare preot milos şivrednicdeîncredere,Pavelspune că trebuie ca El săfie”întoate lucrurile asemenea fraţilor Săi. Este obligatoriu. Este o datorie pe care trebuie săo îndeplinească şinutrebuiesăoevite.Elnupoaterealiza împăcarea oamenilor cu Dumnezeu dacă nuse aşează în locul lor şi nu devine asemenea lor întoate lucrurile. Nu este ceva ce se poate alege. Este dator să facă aceasta. Până nu va lupta cu aceleaşi ispite ca şi oamenii, nu va putea să simpatizetecu ei. Cineva care n-a fostniciodata flămând, slăbit sau bolnav, care nu a avut de înfruntat ispita, nu este în stare să-i înţeleaga pe deplin pe cei care sunt afectaţi. Din acest motiv era necesar ca Hristos să devină asemenea fraţilor Săi întoatelucrurile. Pentrua înţelege slăbiciunile noastre, trebuia să fi fostEl Însuşi “cuprins de slăbiciune” – Evrei4:15;5:2. Astfel , când oamenii suferă, suferăşi El în toate  necazurile  lor.” – Isaia  63:  9.  Însuşi  Hristos  mărturiseste: “Nu M-amîmpotrivitşi nu M-amtrasînapoi.Mi-am dat spateleînainteacelorceMă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba: nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipari.”- Isaia 50: 5-6. El “a luat asupra Lui neputinţele noastre şia purtat bolile noastre” – Matei 8: 17. Hristos nu S-a cruţat pe Sine în nici un lucru. El nu a cerut să fie scutit de nicio încercare sau suferinţă omenească; şi Dumnezeu nu L-ascutit.

Aceast experienţă era necesară pentru ca Hristos să devină un mare preot milos. Acum, El poate să-l înţeleagă pe orice fiu al omului, pentru că El ştie din proprie experienţă foameaşi bolile şi slăbiciunile şi ispitele şi supărările şi necazurile şi durerea şi sentimentul despărţirii de Dumnezeu. El a fost “ispitit întoate lucrurile ca  si  noi,  dar  fără  păcat.” -Evrei  4:  15. Pentru  că  Hristos a fost  părtaş  la necazurile şi slăbiciunile oamenilor îl facesăfie un Mântuitor atât de întelegator. Având în  minte  aceste  lucruri,  citim  cu  uimire şi tristete  afirmaţia  falsă din”Questions  on  Doctrine”  pagina  383, că  Hristos a fost  “scutit  de  patimile moştenite si întinăciunile care-i afectează pe descendenţii naturali ai lui Adam” [n.Tr. Cuvântul pe careîladuceîn discuţie Andreasen ca fiindfolositînQoD, este “exempt”,tradusîn limba română prin “scutit”]. Pentru a aprecia importanţa acestei afirmaţii este nevoie să definim termenii “scutit”şi “patimi”.

Dictionarul College Standarddefineştetermenul”ascuti”prin”aeliberadeo obligaţie dificilă, împovărătoare; a elibera, a absolvi de o restricţie sau povara”.

New World Dictionary, College Edition,dă urmatoarea definiţie:”aelibera,a scoate de sub incidenţa unei reguli sau legi pe care ceilalţi trebuie s-o respecte, care este obligatorie pentru ceilalţi… implică eliberarea de nişte obligaţii sau cerinţe legale, în special când ceilalţi nu sunt scutiţi de acestea.”

Patima este definită ca: “la origine suferinţă sau agonie… oricare din emoţiile cum arfi:ura, supărarea, dragostea, teama, bucuria; agonia şi suferinţele lui Isus întimpul crucificării, sauîn perioada cea urmat ultimei cine. Patima implică de obicei o emoţie puternică, epuizantă.” Patima este un cuvânt cuprinzator. Dacă la origine se referă la supărare, suferinţă, agonie, nuse rezumă la aceste înţelesuri, nici doar la patimile cărnii, ci include toate emoţiile umane menţionate mai sus, cumsuntmânia, supărarea, pofta saumila.Acest cuvânt include, de fapt,toate ispitele care-lîmping pe om la acţiune. A lua aceste emoţii din calea omului, a-l scuti de orice ispita, ar avea ca rezultat o creatură sub-umana, un fel de ne-om, un om-umbră, o non-entitate, ceea ce Markham numea “frate cu boul”. Ispita este acea componentă a vieţii care determină clădirea unui caracter, bun sau rău, în funcţie de modul în care omul reacţionează în faţa ei.

Dacă Hristos afost scutit de patimile omeneşti, Elafost diferit de ceilalţi oameni. Această învăţătură este tragică siîntotalitateîn contradicţie cu ceea ce au crezut şi au susţinut întotdeauna Adventiştii de Ziua a Şaptea. Hristos a venit printre noi caom, fără să ceară favoruri şi fără să fi primit vreo consideraţie specială. El nu a primit de la Dumnezeu vreun ajutor care să nu fifost la îndemâna oricărui alt om. Aceasta afosto condiţie necesară pentru ca demonstraţia Sa să aibă valoare şi lucrarea Sa săfie acceptata. Cea maimică deviere de la această regula ar fi invalidat experimentul, arfianulat înţelegerea, şi ar fi lăsatomenirea fără nicio speranţă. De la început SatanaL-a acuzat pe Dumnezeu ca este nedrept când pretinde oamenilor să ţină Legea şi de două ori nedrept când îi pedepseşte pentru că n-au făcut cevace nu poate fi făcut si nimeni n-a facut vreodata. El sustinea ca Dumnezeu trebuiesă facă mai întâi o demonstraţie că Legea poate fi ţinută, dar sub condiţiile în care este supus omul. Noe, Iov, Avraam, David, au fost oameni buni, dar n-au reuşit să atingă înaltul standard al lui Dumnezeu. “Toţi au păcătuit” spunePavel-Romani3:23.Dumnezeunuafost influenţat de provocarea lui Satana; cumulttimpînainte,chiar din veşnicie, Dumnezeu hotarâse cursul acţiunii Sale. Deci, când a sosit timpul, El atrimis pe ÎnsusiFiul Său, într-ofire asemănătoare cu a păcatului, din pricina păcătului, osândind păcatul înfirea pământească – Romani 8: 3. Hristos nu a acceptat păcatul înfirea pământească; El l-a condamnat, sustinând puterea şiautoritatea Legii. Prin moartea Sa pe cruce, El a întărit mai departe Legea, suferind pedeapsa cerută de încălcarea ei şi confirmând legitimitatea acestei pedepse. Acum,El poate să ierte păcatele fără a putea fi acuzat că ignoră Legea, sau căo dă la o parte. Când a devenit evident că Dumnezeu intenţionează să-L trimită pe Fiul Său şisădemonstrezeprinElcă omul poate ţine legea, Satana şi-a dat seama că urmează o criză şică el trebuie să-l învingă pe Hristos sau să piară pentru veşnicie. Un lucru îl preocupa în mod deosebit. Vaveni Hristos pe pamânt ca un om, cu limitele, slăbiciunile şi infirmităţile pe care omul le-a dobândit ca urmare a pacatului ? Daca da, Satana spera că-L va putea înfrânge. Dacă Dumnezeu L-ar fiscutit pe Isus de patimile care afectează pe descendenţii lui Adam, el ar fi putut pretinde că Dumnezeu nu joacă cinstit, că testul nu este valid.În urmatoarele citate descoperim răspunsul lui Dumnezeu:

“Dumnezeu aîngaduit ca Fiul Său să vină ca un prunc neajutorat, supus slăbiciunilor omeneşti. El I-apermis să întâmpine pericolele vieţii ca oricare suflet omenesc, să lupte ca orice fiu al omului curisculînfrângeriişi al  pierderii veşnice” – DA, pag.49.

“Mulţi sustin că Hristos nu putea fi învins de ispită. Dacă arfifost aşa, Eln-arfi putut să se aşeze în locul lui Adam… Mântuitorul nostru a preluat umanitatea cu toate caracteristicile ei. El a îmbracat natura umană cu posibilitatea căderii în ispita” – DA, pag.117.

“Ispita la careafost supus Hristos era o teribilă realitate. El afostpuslaprobă având libertatea de a ceda ispitelor Satanei şi de acompromite astfel planul lui Dumnezeu. Dacă nuarfifost aşa, dacă nu ar fi existat posibilitatea ca El să cadă, nu ar fi putut fi ispitit întoate lucrurile aşa cum este ispitită familia omenească” -The Youth’s Insructor, 28 octombrie 1899.

“Când Adam afost asaltat de ispititor, nu era afectat de niciuna din urmările păcatului. El se afla în deplina putere a bărbăţiei posedând deplina vigoarea minţii şia trupului… Nu tot la fel era Isus când a mers în pustie pentru a-l înfrunta pe Satana. Timp de patru mii de ani rasa umană decăzuse înce priveste puterea fizică, mintală şi morală; iar Hristos luase asupra Lui infirmităţile omenirii degenerate. Numai astfel putea să-l salveze pe om din adâncimea degradării sale” – DA, pag.117.

Hristos “L-a înfrânt pe Satana, în aceeaşi natură asupra căreia Satana obţinusevictoria. Vrajmaşul a fost învins de Hristos. Puterea divinităţii Mântuitoruluiafost ascunsă. El a biruit ca om, bazându-se pe Dumnezeu pentru a primi putere. Acest lucru este privilegiul oricui” -The Youth’s Instructor 25 apr. 1901.

“Am primit scrisoriîncarese afirma că nu este posibil ca Hristos să fi avut aceeaşi firecaşiomul,pentru că, dacaarfiavut-o,arfi căzut laispitesimilare. Dacă Isus n-ar fi avut ofire umană nuarfiputut să ne fie exemplu. Dacă nuarfifost părtaş la firea noastră nu ar fi putut fi ispitit ca şi noi. Dacă nu ar fi fost posibil ca El să cedeze ispitei nu ar putea fiajutorulnostru.Esteorealitatesolemnăfaptul că Hristos a venit să luptecaom,în numele omului. Ispitirea şi biruinţa Sa ne spun că omenirea trebuie să-I urmeze exemplul; omul trebuie să devină părtaş al naturii divine.” – Review and Herald 18 febr. 1890. “Hristos a purtat păcatele şi infirmităţile rasei umane, aşacum erau la vremea când El a venit pe Pamânt pentru a salva omenirea… El a îmbrăcat natura umană şia purtat infirmităţile rasei degenerate – The Temptations of Christ pag. 30-31.

Dacă Hristos ar fifost scutit de patimi, El nu ar fifost capabil să înţeleagă şisă ajute omenirea. Într-adevar,trebuianeaparatcaEl “să fieîntoatelucrurileasemenea fraţilor Săi, ca să poată fi un mare preot milosşivrednic de încredere…şi pentru că, în ceea ce a suferit, carnea (firea) afost ispitită, poate să vină în ajutorul celorcesunt ispititi – Evrei 2: 17-18. Un Mântuitor care n-a fost ispitit niciodată, care nu a avut de luptat cu patimile, care niciodată nu a “înalţat rugăciuni şi implorări cu strigate mari şicu lacrimi către Cel care putea să-L salveze de la moarte”, care “deşi era Fiu”, totuşi nu a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit,careafost “scutit” tocmai de lucrurile pe care un adevarat Salvator trebuiasă le suporte: iată ce fel de Mântuitor ne oferă această nouă teologie.NuestetipuldeMântuitoramnevoieeu,si nici restul lumii. Cineva care n-a luptat niciodata cu patima nu poate întelege puterea ei, nici nu poate simti bucuria de aoînfrânge. Dacă Dumnezeui-aoferit favoruri speciale şi “scutiri” lui Hristos, L-ar fi descalificat pentru lucrarea pe care trebuia săo facă. Nu există o erezie mai periculoasă decât cea pe care o discutăm acum. Ea îmifură Mântuitorul pe care-L cunoşteam şi Îl înlocuieşte cu opersonalitate slabă, pe care Dumnezeu nu o crede în stare să reziste şisă înfrângă patimile pe care El le pretinde oamenilor să le reziste. Desigur, este clar pentru toţică nimeni nu poate să pretindă că el crede ceea ce este scrisîn”Mărturii”şi în acelaşi timp să creadă această nouă teologie- că Hristos ar fifost scutit de patimile omeneşti. Ori una, ori alta. Credincioşii sunt acum chemaţi să decidă. Ca să poţi accepta învăţătura din “Questions on Doctrine” trebuiesă renunţi la credinţa în darul pe care Dumnezeu l-a dat acestui popor.

Poate că cititorul ar fi interesat să ştie cum au ajuns aceste doctrine noi să fie acceptate de către conducători, să fie incluse în “Questions on Doctrine” şiastfelsă li se confere statutul de “declaraţie oficială”.

Problema naturii lui Hristos pe când era în trup este unul din stâlpii de temelie ai creştinismului. De această doctrină atârnă mântuireaomului.ApostolulIoano considera ca fiind hotărâtoare şi spune: “Orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit întrup, este de la Dumnezeu; si orice duh care nu mărturiseşte că Isus Hristos a venit întrup, nu este de la Dumnezeu.”- 1Ioan 4: 2-3.

În ce fel de trupa venit Isusîn lume? Repet un citat pe care l-am redat mai sus: “Hristos a luat asupra Lui infirmităţile unei omeniri degenerate. Numai astfel putea El să-l salveze pe om din adâncimea degradării sale”- DA, pag. 117.

Numai în măsura în care Hristos S-a identificat cu omenirea pe care venise s-o salveze, El poate arătaoamenilorcum să-şi învingă slăbiciunile şipatimile. Dacă oamenii în mijlocul cărora a trăit ar fi înţeles că El era scutit de patimile pe care ei trebuiau să le înfrunte, influenţa Sa ar fifost imediat distrusă şi El ar fifost socotit un înşelator. Declaraţia Sa “am biruit lumea” -Ioan 16: 33 ar fi fost considerata o laudă necinstită, pentru că, în fără patimi, El nu avea nimic de învins. Fagăduinţa Sa:”Celuiceva birui îi voi dasă şadă cuMinepescaunulMeudedomnie,dupăcumşi Eu am biruit şi am şezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie” – Apoc 3: 21, poate fi întâmpinată de oameni cu pretenţia că, dacă Dumnezeui-arfiscutitdepatimi,arfi putut şi ei realiza ceeaceafacut Hristos.

A susţine că Dumnezeu L-a scutit pe Hristos de patimile care-i întinează pe oameni este culmea ereziei. Aceasta nimiceşte religia adevarată şianulează planul de mântuire, şi-L face pe Dumnezeu un înşelător, şi pe Hristos complicele Său. O grea responsabilitate apasă asupra celor care propovăduiesc această falsă doctrină care duce la pierderea sufletelor. Adevărul este însă că Dumnezeu”n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toti”- Romani 8: 32; mai mult decât atât, deoarece  firea Sa era  sensibilă la cea mai uşoară  ofensă, nepoliteţe sausfidare, “testarea” Lui afost mai grea şi ispitirea Lui mai puternică decât orice ne-ar fi dat nouă să înduram. El a rezistat “până la sânge”. Nu, Dumnezeu nu L-a cruţat, nici nu L-a scutit. În agonie, Isus “înalţa rugăciuni şicerericu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel  ce putea  să-L izbăvească demoarte”- Evrei 5: 7. “Macăr că era Fiu,a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-asuferit”- versetul 8.

Având în vedere toate acestea, ne întrebăm dinnou,cum şi-a făcut locîn biserica noastră această doctrină care-L dezonorează pe Dumnezeu? Este ea rezultatul unui studiu profund, cu rugaciune, al cuiva competent, timp de ani de zile, iar concluzia finală afostsupusă bisericii într-o întâlnire publică a reprezentanţilor săi, anunţată dinainte în Review and Herald, oferind detalii asupra schimbărilor plănuite, pe care biserica le-a votatconform procedurii corecte? N-a avut loc nimic din toate acestea. A aparut o carte anonimă, iarcei care au avut ceva de obiectat au fost judecaţi si obstrucţionaţi.

Aceasta este povestea modului în care aceste noi doctrine şi-au făcut locîn biserică, conform relatării Dr. Donald Grey Barnhouse, redactorul publicaţiei religioase Eternity, publicată maiîntâiînaceastă revistă, înseptembrie1956şimaitârziuîntr-un articol intitulat “Sunt Adventiştii de Ziua a Şaptea creştini?”. Cu permisiunea sa, am citat din acest articol. Precizăm că Dr. Barnhouse ne-a asigurat că întregul conţinut al acestui articol afost prezentat fraţilor adventişti pentru aprobare înainte de afi publicat. Faptul că, acest articol afost publicat de trei ani şi nu a apărut niciun protest sauvreo dezminţire din partea conducătorilor noştri constituie un argument puternic în favoarea convingerii că ei recunosc adevărul celor relatate.

Dr. Barnhouse povesteşte că “cu mai puţin de doi ani înurmă s-a luat hotărârea caMr. Martin să desfăşoare o cercetare în legatură cu Adventismul de Ziua a Şaptea”. Mr.Walter R. Martin era la acea dată doctorand înfilozofie la Universitatea din New York şicolaborator al conduceriipublicaţieiEternity. Dorind săcapete informaţii directe şideîncredere,Mr.MartinamerslaWashington, la cartierul general adventist, şia luat legătura cu unii dintre conducători. “Răspunsul afost imediat şi entuziast”. Mr. Martin a  observat curând că “adventiştii respingeaucu înverşunare unele poziţii doctrinare care le fuseseră atribuite anterior”. Dintre acestea, cele mai importante erau problema semnului fiareişi cea a naturii lui Hristos pe când eraîntrup.MrMartin”le-a atras atenţia că în librăria de lângă cladirea în care aveau loc aceste întâlniri,o carte publicată de ei şi scrisă de unul din pastorii lor sustinea exact contrariul celor afirmate acum de către ei. Conducătorii au trimis după carte, au descoperit ca Mr. Martin avea dreptate şi au adus imediat acest faptîn atenţia funcţionarilor Conferinţei Generale, pentru ca situaţia săfie remediată şi asemenea publicaţii să fie corectate.”

Acestea priveau în special doctrina semnului fiarei, una dintre doctrinele fundamentale ale Bisericii Adventiste, stabilită încă de la începuturi. Când liderii noştri au descoperit că Mr. Martin avea dreptate, ei au sugerat funcţionarilor Conferinţei Generale ca situatia sa fie “remediată şi publicaţiile de acest felsăfiecorectate”. Şi aşa s-a făcut. Nu suntem informaţi ce publicaţii au fost “remediate şi corectate”, nici dacă autoriiaufost anunţaţi înainte de a se face modificările, nici dacă afost consultata o comisie de carte aleasă conform procedurii recunoscute; nici dacă editorii sau casa de editură au fost de acord cu schimbările. Ştim, înschimb, că în lecţiunile Şcolii de SabatpentrutrimestrulII din 1958, care studiau cartea Apocalipsei, capitol cu capitol, capitolul 13 în care se vorbeşte despre semnulfiareiafostînîntregime omis. Capitolul 12 era acolo, la fel şi capitolul 14, dar capitolul 13 lipsea. Lecţiunile Şcolii de Sabat fuseseră în mod evident “remediate şi corectate”.

Estedesiguranormalcaun slujitor al unei alte denominaţiuni să aibă atâta influenţă asupra conducătorilor noştri, încât să-i determine să”corecteze”teologianoastrăşisă facă schimbări în învăţătura bisericiiasuprauneidoctrinevitale,şi chiar să “invadeze” Şcolile de Sabat din întreaga lume şisă le răpească preţioasa lecţie din Apocalipsa capitolul 13. Pentru conducătorii noştri acestlucru echivalează cu a abdica de la misiunea lor.

Darastanuetot.Dr.Barnhouse relatează că aceeaşi procedurăs-afolositşi cu privire la subiectul pe care îl tratăm aici,şi anume natura lui Hristos pe când era în trup. Conducătorii noştri l-au asigurat pe Mr. Martin că”majoritatea denominaţiunii a susţinut întotdeauna (despre natura lui Hristos pe cânderaîntrup) că este fără păcat, sfânta,şi desăvârşită, înciudafaptuluicăuniidintre scriitorii lor au publicat uneori puncte de vedere contrarii care sunttotal respinse de biserică în general”.

Daca liderii noştri i-au spus aşaceva lui Mr. Martin, i-au spuscelmaimare neadevar. Pentru că denominaţiunea noastră nu a susţinut un alt  punct  de vedere decât cel exprimat de Ellen White în citatele folositeînacestarticol.Îi provocăm pe conducătorii noştri, sau pe oricine altcineva, să aducă dovezi însprijinul afirmaţiei lor. Ce neadevăr grosolan în afirmaţia că” unii scriitori au publicat păreri”completrespinse de bisericăîn general”. Sora White afost unul dintre aceşti scriitori care au “publicat”. Dar să ascultăm ce are de spus despre acest subiect una din carţile noastre standard, carte vândută în milioane de exemplare, “Bible Readings forthe Home Circle” (Lecturi biblice pentru cercul familiei).Amîn faţa mea două exemplare, unul editat de Pacific Press în 1916, iar celălalt de Southern Publishing House în 1944. În amândouă citimlafel.Iată învăţătura acceptata de biserica noastră:

“În umanitatea Sa, Hristos afost părtaş la natura noastră căzută, păcătoasă. Dacă nu, atunci El nu afost “asemenea fraţilor Săi”, nu afost”ispitit în toate lucrurile ca şi noi”, nu a biruit aşa cum noi trebuie să biruim, de aceea nu ar fi Mântuitorul complet şi perfect de care omul are nevoie şi trebuie săîl aibă casăfie salvat.”. Ideea ca Hristos S-a născut dintr-o mama “imaculată” sau fără pacat (protestanţii nu sustin acest lucru despre fecioaraMaria),fără să moştenească tendinţe spre păcat, şi din acest motiv n-a pacatuit, Îl scoate pe Hristos de pe terenul lumii căzute, tocmai din locul unde este nevoie de ajutorul Lui. În latura Sa umană, Hristosa moştenit exactceeace moşteneşte fiecarecopilalluiAdam,onatură căzută, păcătoasă. ÎnlaturaSa divină, Elafost născut din Duh. Şi aceasta s-a făcut pentru a aşeza omenirea într-o poziţie avantajoasă şi pentru a demonstra că, înacelaşi fel, oricine este “născut din Duhul” poate obţine biruinţa asupra păcatului în propria fire păcătoasă. Astfel,fiecare biruieşte aşa cumabiruitHristos,Apocalipsa3:21. Fără această naştere din Duhul nu există nici victorie asupra ispitei şi nici mântuire din păcat – Ioan3: 37.” -pagina 21.

Explicând în ce fel aceşti scriitori “publică” părerile lor, conducatorii noştri i-auspusluiMr.Martin că “înrândullorexistăşiuniimembri extremişti, după cum există iresponsabili cuvederi stranii în orice domeniu al creştinismului fundamental”. Cred ca s-a mers prea departe. Sora White nu afacut parte dintre “extremiştii” care au publicat, şi nici autorii cărţii “Bible Readings for the Home Circle “. Conducătorii noştri ar trebui să-şi cearăscuzecâtsepoatedeumile pentru o asemenea jignire adusa membrilor bisericii. Este aproape de necrezut că ei au putut face asemenea declaraţii. Dar acuzaţia a fost publicată acum aproape trei ani, şi nu s-a protestat în nici un fel. Mă simt umilit că s-au putut face asemenea acuzaţii, şi încă şimai umilit că liderii noştri suntcomplet indiferenţi faţă de ele.

Pentru ca cititorul săpoatăvedeaelînsuşi raportul original al Dr. Barnhouse, am alăturat o copie a articolului reeditat”Sunt Adventiştii de Ziua a Şaptea creştini?”. Acesta nu este raportulînîntregime, ci doar partea în care se relatează despre problemele discutate aici. Mai târziu voi prezenta alte extrase.

“Cuaproapedoianiînurmă s-a hotărât caMr.Martin să întreprindă o cercetare în legatură cu Adventismul de Ziua a Şaptea. Am luat legatura cu adventiştii spunând că doream să-i tratezcorectşi că aş fi apreciat oportunitatea de a-i intervieva pe unii dintre conducătorii lor. Răspunsul a fost imediat si entuziast.

Mr.MartinamerslaTakomaPark, Washington D.C., cartierul general al mişcarii Adventiste de Ziua a Şaptea. La început, cele două grupuris-auprivitcumare suspiciune. Mr. Martin citise multă literatura adventistă şis-aprezentatcuoserie de circa patruzeci de întrebari cu privire la poziţia lor teologica. La cea de-a doua vizită els-aprezentatcuînregistrarea răspunsurilor teologice detaliate pe care le primise la întrebarile sale. Imediats-aobservat că adventiştii negau cu înverşunare unele poziţii doctrinare ce le fuseserăatribuiteanterior.PecândMr. Martin citea răspunsurile lor, el a ajuns , de exemplu, la afirmaţia căei respingeau ideea că păzirea Sabatului zilei a şaptea ar fi o condiţie de mântuire şi negau orice învăţătură care ar susţine că păzirea primei zile a săptămânii este considerată ca fiind primirea semnului anticreştin al fiarei. El le-a atras atenţia că în librăria adventistă de lângă cladirea încare aveau loc aceste întâlniri, un volum editat de ei şiscrisdeunpastorde-allor susţinea exact contrariul celor afirmate acum de către ei. Conducătorii au trimis după carte, au descoperit ca

Mr.Martin avea dreptate şi imediat au adus acest faptîn atenţia funcţionarilor Conferinţei Generale pentru ca situaţia să fie remediatăşi asemenea publicaţii să fie corectate. Aceeaşi procedură s-a repetat în ceea ce priveşte problema naturii lui Hristos pe cânderaîntrup, despre care majoritatea denominaţiunii asustinutîntotdeaunacăafost fără păcat, sfântăşi desăvârşită, în ciuda faptului ca unii dintre scriitorii lor au publicat ocazional vederi contrarii, total respinse de către biserică în general. Ei au continuat să-i explice lui Mr.Martincă exista în rândul lor un număr de extremişti, după cumexistă iresponsabili cu vederi stranii în orice domeniu al creştinismului fundamental. Această acţiune a Adventiştilor de Ziua a Şaptea este sugestivă pentru alţi paşi similaricare urmau săfie facuţi ulterior. Cartea lui Mr. Martin despre Adventiştii de Ziua a Şaptea vafi publicată pestecâtevaluni.Eava conţine oprefaţă scrisă de conducători demni de încredere ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, care vor atesta că nu au fost rastălmăciţi în acest volum şicătoate înţelegerile şi neînţelegerile explicatedeMr.Martinsunt exacte atât din punctul lor de vedere cât şidinpunctulnostru evanghelic de vedere. Toate referinţele lui Mr. Martin la un nou volum de doctrine adventist vorfi de pe “paginile dovadă” ale cărţii lor, care va fi editată în acelaşi timp cu lucrarea lui. Pe viitor, orice critică obiectivă la adresa mişcării advente trebuie să se refere la aceste publicaţii apărute în acelaşi timp.

Poziţia adventiştilor poate părea, pentru unii dintre noi, în unele cazuri,o poziţie nouă; pentru ei ar putea fi doar poziţia grupului majoritar al conducerii înţelepte care este nevoita să “pună frână” unor membri care caută să susţină păreri diferite de cele ale conducătorilor responsabili ai denominaţiunii.

Pentru a evita acuzaţiile care le-au fost aduse de către evanghelici, adventiştii au elaborat deja aranjamente pentru ca programul de radio Vocea Profeţiei şiSemneleTimpului,ceamaimare publicaţie a lor, săfieidentificateca prezentări ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.”

Înîncheiere, doresc să subliniez din nou unele fapte izbitoare:

1. În”Questionson Doctrine” lapagina383seafirmă că Hristos afostscutit. Spiritul Profetic susţine în mod clar că Hristos nu a fost scutit de ispitele şi patimile care-i asaltează pe oameni. Oricine acceptă această nouă teologie trebuie să renunţe la Mărturii. Nu există o altă posibilitate.
2. Mr. Martin a avut un rol esenţial în schimbarea învăţăturii noastre despre semnul fiarei şi natura lui Hristos pe când era în trup . Schimbări similare au fost făcute în alte cărţi, dar nu suntem informaţi care sunt aceste schimbari.
3. Conducătorii noştri au promis că nu vor mai face prozelitism. Aceasta va opri efectiv lucrarea noastră pentrulume. Şi au promis că-i vomraportaluiMr.Martin cine va încălca aceasta înţelegere.
4. Amfost ameninţaţi că se va “punefrână”celorcarenuvorurma credinţa conducătorilor. Aceştia sunt caracterizaţi ca “extremişti” şi “iresponsabili cu vederi stranii”.
5. Suntem îngroziţi săaflam că, pe unele cai, conducerea evanghelică are suficientă influenţă asupra conducătorilor noştri pentru a determina Vocea Profeţiei şi Semnele Timpului să-şi controleze mişcările pentru a evita acuzaţiile care le-au fost aduse de către evanghelici. Este o veste înspaimântatoare. Acestea sunt instrumente ale lui Dumnezeu şi este incredibil faptul ca liderii noştri permit unei influenţe din afară să le afecteze. Prin aceasta s-acomis un mare păcat împotriva bisericii, păcat ce poate fişters doar printr-o adâncă pocăinţă a părţii vinovate sau prin demisia discretă din conducere a persoanelor implicate.

Membrii noştri suntînmare masură neinformaţi şi se fac eforturi pentru a-i ţine în ignoranţă. Se ordonă ca totul să fie ţinut secret şi retineţi că la recentasesiunea Conferinţei Generale nu s-a făcut niciun raport asupra tratativelor noastre cu evanghelicii şi despre alianţele făcute cu ei. Oficialii noştri se joacă cufoculşi conflictul care va rezulta va împlini previziunea că rătăcirea Omega “va fi de o natura surprinzătoare”. De şapte ori am cerutoaudienţăşimis-a făgăduit doarcu condiţia sămăîntâlnescînparticularcu câţiva oameni şisă nu primesc niciun document de la dezbateri.Amceruto audienţă publică, sau,dacăaudiereavafi particulară, să se facă oînregistrareşisă mi se dea o copie a acesteia. Am fost refuzat.

Deoarece nu am obţinut o audienţă, am scris aceste mesajecare conţin şivor conţine ceea ce am dorit să spun într-o audienţă. Puteţi descoperi motivul pentru care funcţionarii Conferinţei Generale nu mi-au acordat audienţa pe care am cerut-o? Sunt un Adventist de Ziua a Şaptea şi iubesc acest mesaj pe care l-am predicat multă vreme.Sunt adâncîntristat să văd că stâlpii de temelie ai credinţei noastre sunt distruşi şică adevărurile binecuvântate care au făcut din noi ceeacesuntem acum sunt abandonate. Urmatoarea scrisoarevafitrimisă numai celorceovorcere, deci trimiteţi numele si adresa. Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos şi doresc ca binecuvântarea Domnului să fiecufiecarecititor.Ne aşteaptă timpuri grele şi trebuie să ne ţinem strâns de Dumnezeu în aceste vremuri pline de primejdii. Domnul cu voi!

---

1M.L. Andreasen, probabil folosind traducerea KJV, spune: „…orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup nu este de la Dumnezeu…”