Iubiți frați,
Ca urmare a studiului amanunțit și al rugăciunii sincere, considerăm că a sosit timpul pentru unele adevăruri de extremă importanță din adventism să ia calea Internet-ului.
Astfel și-a făcut apariția un nou website: www.adevarulprezent.com.
În ultimul timp în biserica Adventista de Ziua a Șaptea s-a strecurat confuzie cu privire la cel puțin două aspecte cruciale:
1. Care este motivul existenței și misiunea distinctă a Bisericii AZȘ?
De ce a adus Dumnezeu la existență această mișcare în urma cu peste 150 de ani? Suntem conștienți de rolul important pe care îl are lucrarea de evanghelizare și câstigarea de suflete, dar totusi credem că nu acestea sunt motivele principale ale existenței noastre ca biserică – mai degraba ele sunt un rezultat al misiunii noastre primordiale.
Avem menirea unica sa împartasim lumii adevarul despre guvernamântul si caracterul minunat al Dumnezeului nostru, sa îndepartam acuzarile mincinoase ale Satanei si sa marturisim prin vietuirea noastra ca harul evangheliei ne poate transforma pe deplin.
Aceasta biserica a fost chemata la existenta în momentul curatirii sanctuarului ceresc, curațire care înseamnă în primul rând o eradicare a păcatului și rebeliunii din sanctuarul inimilor noastre. Când acestea vor fi îndeplinite, evanghelizarea și lucrarea misionară vor avea aceeași putere ca și cea a ucenicilor în Ziua Cinzecimii.
2. În ce constă adevarata cale biblică a mântuirii?
Astăzi, se pare că acceptam în mijlocul nostru o versiune a evangheliei care spune că Hristos este atât de iubitor încât El va trece cu vederea unele din defectele caracterului nostru, și Își va pune haina neprihănirii Sale asupra păcatelor noastre voite. Datorită neînțelegerii în totalitate a originii păcatului, a umanității Domnului Hristos, a îndreptatirii prin credință și implicit a desăvârșirii, am adoptat o formă a evangheliei care distorsionează modul prin care Dumnezeu salvează pe păcătos.
Punctul central al întregei probleme este întrebarea: Ne mântuiește Dumnezeu în pacatele noastre sau din păcatele noastre? Avem nevoie disperată să credem că promisiunile lui Dumnezeu vor cladi în noi o inimă nouă, că El ne va curața de orice păcat și că harul Său este mult mai puternic decât ispitele Satanei și ale naturii noastre decăzute!
“Tot cerul așteaptă ca noi să revendicăm caracterul lui Dumnezeu.” – Review & Herald, Aprilie 16, 1901 – și neamurile vor cunoaște că Eu sunt Domnul Dumnezeu, când voi fi sfințit în voi sub ochii lor” – Ezechiel 36:23
Ne bucurăm să ramâneti pe lista noastră pentru a primi viitoare noutați, articole sau alte obiective de interes actual. Orice alte comentarii sau sugestii sunt întotdeauna binevenite!
Vă mulțumim!