Lectia 1 – PDF

Înainte de a începe studiul nostru biblic, va trebui să aducem în atenţie câteva chestiuni de bază care ne vor călăuzi în toate studiile viitoare. Subiectul central în orice studiu al Evangheliei este întrebarea simplă: Ce este păcatul?

Ce a venit Isus să facă?

(A) _____ Isus a venit pentru a fi un învăţător bun.
(B) _____ Isus a venit să mântuiască omenirea pierdută.

Păcatul este acela care ne-a dus la pierzare, iar Evanghelia este vestea bună despre felul cum Dumnezeu ne mântuieşte din păcat.

Majoritatea dintre noi presupunem că ştim ce este păcatul, dar, la fel ca în cazul oricărui lucru pe care îl presupunem fără a-l examina atent, s-ar putea dovedi că presupoziţiile noastre au nevoie de o reexaminare.

Ajungând în acest punct, ne asemănăm cu un pacient care face o programare la doctor. Cel mai important lucru pe care doctorul poate să îl facă este să dea pacientului un diagnostic corect cu privire la ceea ce nu este în regulă cu sănătatea lui. Dacă diagnosticul este greşit, remediul prescris de doctor nu numai că nu va funcţiona dar s-ar putea să aducă efecte nedorite. Dar dacă diagnosticul este corect, atunci şi remediul are şanse bune de reuşită.

Exact la fel stau lucrurile şi în studiul nostru privind mântuirea. Dacă diagnosticul este corect atunci Evanghelia, remediul pentru păcat, va rezolva problema şi putem avea asigurarea deplină a mântuirii. Pe de altă parte, dacă definiţia păcatului este nebiblică şi bazată pe informaţii greşite, atunci evanghelia noastră este foarte probabil la fel de nebiblică şi bazată pe secole de tradiţie creştină în locul Cuvântului lui Dumnezeu.

Întrebarea crucială este: Care este natura păcatului pentru care omul este vinovat, atât de vinovat încât, dacă nu este salvat prin harul lui Dumnezeu, va trebui să piară în focul iadului? Trebuie să fim foarte clari în definirea naturii acestui păcat, aşa încât vom şti exact din ce ne salvează Evanghelia. De ce trebuie să fim iertaţi? Ce trebuie să fie vindecat în noi ca să scăpăm de moartea veşnică?

Care este problema noastră cea mai mare?

(A) _____ Problema noastră este sărăcia.
(B) _____ Problema noastră este lipsa educaţiei.
(C) _____ Problema noastră este păcatul.

Dar adevărata întrebare este: Cum am păcătuit noi toţi? Din ce cauză am ajuns lipsiţi de slava lui Dumnezeu? Răspunsul pe care îl dăm acestei întrebări va afecta orice altă decizie pe care o luăm cu privire la calea mântuirii.

Ştim că Adam a ales în mod voluntar să păcătuiască. Ştim că el a devenit vinovat din pricina propriei alegeri. Dar cum stau lucrurile în cazul nostru? Suntem vinovaţi din cauza păcatului lui Adam, pentru că am fost născuţi ca urmaşi ai lui? Suntem vinovaţi pentru că am moştenit o natură căzută de la el? Sau vinovăţia noastră stă în faptul că am ales să repetăm păcatul lui Adam?

La această întrebare există două răspunsuri de bază care au fost date în istoria creştină. Acestea vor fi clasificate în Definiţia A şi Definiţia B.

[learn_more caption=”Definiţia A” state=”open”] Condamnarea noastră înaintea lui Dumnezeu este rezultatul a ceea ce este numit „păcatul originar”. Acest păcat originar nu înseamnă alegerea lui Adam de a păcătui. Însemnă starea în care noi ne naştem din cauza păcatului lui Adam. Din cauza păcatului lui Adam noi ne naştem păcătoşi. Unii spun că noi suntem vinovaţi pentru că am moştenit păcatul de la Adam. Că noi suntem vinovaţi şi condamnaţi pentru că suntem născuţi ca fii şi fiice ai lui Adam, cel care a fost capul familiei omeneşti. Sau că noi suntem vinovaţi, condamnaţi, pentru că suntem născuţi într-o stare de înstrăinare. Suntem născuţi despărţiţi de Dumnezeu şi despărţirea este vina noastră. Alţii susţin chiar că noi n-am fi vinovaţi în mod personal pentru vreunul din aceste lucruri, dar suntem născuţi condamnaţi fiind parte a unei rase căzute.[/learn_more]

Numitorul comun al acestor vederi este că noi suntem vinovaţi sau condamnaţi pentru că suntem născuţi în familia omenească. Condamnarea noastră este bazată pe naşterea noastră într-o lume căzută cu o natură căzută. Suntem pierduţi din naştere datorită faptului că moştenim această fire căzută. Chiar dacă am alege să facem multe lucruri greşite în viaţă, noi suntem păcătoşi pierduţi în primul rând datorită naşterii noastre înainte ca vreo alegere să aibă loc. Păcatul există în noi datorită naşterii într-o rasă căzută.

Întrebare pentru meditaţie: Care este soluţia acceptată pentru această problemă?

Această definiţie a păcatului este motivul pentru care unii creştini cred în necesitatea botezului pruncilor. Dacă noi suntem pierduţi din cauza naturii noastre căzute per care o moştenim la naştere, este extrem de important să fim imediat botezaţi pentru a fi spălaţi de păcatul nostru.

[learn_more caption=”Definiţia B” state=”open”] Această definiţie spune tot ceea ce spune şi definiţia anterioară cu excepţia unui lucru. Spune că atunci când Adam a păcătuit, ceva s-a schimbat în natura lui, care a devenit dintr-o natură desăvârşită, în armonie cu Legea lui Dumnezeu, o natură distorsionată, orientată spre sine. Cu toţii moştenim această natură căzută de la Adam, ceea ce însemnă că e mai natural să greşim decât să facem ce este drept. Diferenţa în această definiţie faţă de cea anterioară este că noi nu moştenim vinovăţia sau condamnarea. Noi moştenim tot ceea ce Adam a putut transmite copiilor săi, dar nu suntem născuţi ca păcătoşi condamnaţi. Devenim păcătoşi înaintea lui Dumnezeu, pierduţi şi condamnaţi, când alegem personal să ne răzvrătim împotriva voinţei descoperite a lui Dumnezeu.[/learn_more]

Întrebare pentru meditaţie: Este botezul pruncilor necesar în această definiţie?

Acestea sunt cele două definiţii clasice ale păcatului în creştinism. În funcţie de definiţia pe care alegem să o credem, conceptele neprihănirii prin credinţă arată diferit. Ceea ce credem cu privire la îndreptăţire, sfinţire şi desăvârşire va fi diferit, depinzând de decizia pe care o luăm cu privire la natura păcatului.

Definiţia A vine la noi cu acreditări impresionante. A fost dezvoltată foarte devreme în istoria creştină. Din secolul patru aceasta este credinţa de bază, acceptată de majoritatea creştinilor. De asemenea, aceasta a fost credinţa acceptată în timpul reformaţiunii protestante a secolului al XVI-lea. În mod inevitabil, aceasta a devenit concepţia dominantă a majorităţii bisericilor de astăzi. Dar, la fel ca în cazul oricăror credinţe general acceptate, trebuie să ne întrebăm: este această credinţă bazată pe Scriptură sau pe tradiţie? Multe învăţături care au devenit acceptate în creştinismul modern nu sunt bazate pe Scriptură ci pe vechi tradiţii. Întrebarea noastră trebuie întotdeauna să fie: Ce spune Dumnezeu?

Oricât de ciudat ar părea, două evanghelii sunt construite pe aceste două definiţii ale păcatului. O evanghelie încearcă să rezolve problema naşterii ca păcătos pierdut şi a trăirii constante într-o stare de păcat, în timp ce cealaltă evanghelie se ocupă cu problema unei voinţe răzvrătite şi a alegerilor negative. O evanghelie este preocupată cu natura pe care o moştenim, în timp ce cealaltă evanghelie se concentrează asupra caracterului pe care Dumnezeu vrea să îl dezvolte în noi.

Dacă vrem să fim siguri că noi credem şi urmăm adevărul, Evanghelia Bibliei, atunci trebuie să fim foarte atenţi să învăţăm din Biblie ce este păcatul cu adevărat, şi pe ce bază stăm noi ca păcătoşi condamnaţi înaintea lui Dumnezeu. Acum suntem gata să deschidem Biblia ca să învăţăm ce are să ne spună.