Lecţia 11 – Sfințirea Declarată (Atribuită)
Îndreptăţirea şi sfinţirea sunt termeni pentru a descrie două aspecte ale procesului de mântuire. Este extrem de important să înţelegem relaţia lor reciprocă şi relaţia cu statutul aceluia care doreşte să fie mântuit prin moartea ispăşitoare a lui Isus Hristos. Ce rol joacă sfinţirea în procesul mântuirii? Două evanghelii diferite decurg din cele două feluri de răspuns la această întrebare. Să examinăm dovezile inspirate cu privire la sfinţire.
Ce înseamnă “a sfinţi”?
(A) _____ Adam a sfinţit ziua a şaptea.
(B) _____ Dumnezeu a sfinţit ziua a şaptea.
(C) _____ Dumnezeu binecuvântează ceea ce El sfinţeşte.
(Două răspunsuri corecte)
Sensul de bază al sfinţirii este: “pus deoparte pentru un scop sfânt.” Când Dumnezeu a terminat crearea pământului şi tuturor formelor de viaţă pe el, El a pus deoparte ziua a şaptea ca un memorial al actului Său creator. Dumnezeu a pus binecuvântarea Lui specială asupra acestei zile, pentru că acesta urma să fie pusă deoparte pentru ca neamul omenesc să o utilizeze într-un mod sfânt în toate vremurile.
Cine este autorul sfinţirii?
(A) _____ Dumnezeu ne sfinţeşte.
(B) _____ Omul se sfinţeşte el însuşi.
(C) _____ Dumnezeu şi omul împreună fac sfinţirea.
Sabatul a fost pus deoparte ca o zi sfântă şi a fost instituit ca un semn sau simbol care arată că aşa cum Dumnezeu a sfinţit ziua Sabatului, El îşi sfinţeşte poporul. Poporul Său a fost de asemenea, pus deoparte pentru un scop sfânt. Este foarte important de remarcat încă de la început că Dumnezeu este Cel care sfinţeşte. El a sfinţit Sabatul si El ne sfinţeşte pe noi. Este popular în prezent a crede că în vreme ce Dumnezeu lucrează îndreptăţirea, sfinţirea este făcută de Dumnezeu şi om împreună . Dar trebuie să înţelegem că procesul mântuii este lucrarea lui Dumnezeu de la început la sfârşit, atât în îndreptăţire cât şi în sfinţire. Avem şi noi un rol de jucat prin răspunsul pe care îl dăm lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu. Noi credem, răspundem, ne predăm, cooperăm. Dar acestea sunt numai răspunsurile noastre la harul lui Dumnezeu. Nici unul dintre aceste răspunsuri însă nu câştigă sau nu merită mântuirea noastră. În cel mai bun caz, răspunsul nostru dă lui Dumnezeu permisiunea de a face lucrarea Sa de îndreptăţire şi sfinţire în vieţile noastre.
Ce rol a jucat sfinţirea în sanctuar?
(A) _____ Aaron s-a sfinţit pe sine însuşi.
(B) _____ Aaron a sfinţit altarul şi ligheanul.
(C) _____ Dumnezeu a sfinţit altarul, ligheanul, şi pe Aaron.
Când Dumnezeu a instituit pentru Israel sistemul de la sanctuar, primul lucru pe care El L-a făcut chiar înainte de săvârşirea vreunei ceremonii, a fost să pună deoparte mobilierul şi preotul pentru un scop sfânt. Înainte ca vreo jertfă pentru păcat să fie oferită la sanctuar, Dumnezeu a sfinţit altarul pentru folosire sfântă. Este de asemenea important de menţionat că Dumnezeu a sfinţit pe Aaron exact în acelaşi mod în care El a sfinţit altarul. Lucrarea a fost a lui Dumnezeu de la început până la sfârşit. Din acel moment începând, sanctuarul şi preoţii au fost puşi deoparte pentru un scop sfânt.
Cum ne sfinţeşte Dumnezeu?
(A) _____ Sfinţirea este un rezultat al îndreptăţirii.
(B) _____ Isus lucrează îndreptăţirea iar Duhul Sfânt lucrează sfinţirea.
(C) _____ Curăţirea de păcat, sfinţirea şi îndreptăţirea sunt toate făcute de către Dumnezeu.
Cel care este spălat de păcat, care a fost curăţit prin sângele lui Isus şi este înfăţişat înaintea lui Dumnezeu ca fiind îndreptăţit şi iertat, este de asemenea sfinţit, chiar prin acelaşi act. Când suntem îndreptăţiţi şi spălaţi, noi suntem puşi deoparte pentru un scop sfânt. Dumnezeu priveşte la noi, nu în hainele noastre întinate de păcat, ci îmbrăcaţi de acum cu haina curată a neprihănirii lui Hristos. Suntem declaraţi a fi sfinţi, sau puşi deoparte pentru sfinţenie. Aşa cum am fost declaraţi îndreptăţiţi sau iertaţi de păcatele noastre, suntem declaraţi a fi sfinţi. În acelaşi fel, tâlharul de pe cruce a fost atât îndreptăţit cât şi a sfinţit, deoarece a fost pus deoparte pentru sfinţire. În treacăt, am putea menţiona că Pavel plasează spălarea şi sfinţirea înaintea îndreptăţirii, probabil tocmai pentru a scoate în evidenţă că acestea sunt toate într-adevăr parte a procesului de mântuire.
Ce spune Dumnezeu despre cei care sunt iertaţi?
(A) _____ Sfinţirea are loc doar după o perioadă lungă de timp.
(B) _____ Sfinţirea este un rezultat al mântuirii.
(C) _____ Iertarea şi sfinţirea apar împreună.
Când Isus a vorbit lui Pavel pe drumul spre Damasc, El i-a spus acestuia că misiunea lui va fi de a vesti neamurilor iertarea de păcate şi mântuirea. În cazul în care neamurile s-ar fi întors de sub dominaţia lui Satana la Dumnezeu, ei ar fi fost declaraţi sfinţi prin credinţa în Hristos (aceeaşi credinţă care i-ar fi îndreptăţit). La fel cum iertarea păcatelor este posibilă numai prin credinţa în viaţa şi moartea lui Hristos, sfinţirea este posibilă de asemenea doar prin aceeaşi credinţă în Hristos. Atât îndreptăţirea cât şi sfinţirea sunt primite prin credinţă, deoarece ambele sunt acte ale lui Dumnezeu şi decurg în totalitate din harul lui Dumnezeu. Este esenţial să se înţeleagă că atât îndreptăţirea cât şi sfinţirea sunt premisele necesare pentru mântuire. Biblia nu învaţă că îndreptăţirea mântuieşte, în timp ce sfinţirea vine mai târziu, ca rezultat al mântuirii.
La fel cum îndreptăţirea este declarată de Dumnezeu în momentul convertirii, la fel este declarată sfinţirea de către Dumnezeu, în acelaşi moment. Suntem puşi deoparte pentru sfinţenie, şi Dumnezeu se uită la noi prin caracterul sfânt al lui Isus Hristos. În acest fel putem avea asigurarea completă a mântuirii. Se spune adesea că această înţelegere a Evangheliei ne privează de siguranţă, dar acest lucru este total fals. Când inima este predată şi purtăm haina neprihănirii lui Hristos, avem pace desăvârşită şi asigurarea vieţii veşnice, în timp ce continuăm să creştem în Hristos.
“Dumnezeu a binecuvîntat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentrucă în ziua aceasta S’a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.” Geneza 2:3