Intrebări despre doctrină – Deja Vu

PDF – Întrbări despre doctrină – Deja Vu – de Dennis Priebe

Recent, Andrews University Press a tipărit o nouă ediţie a cărţii Seventh-day Adventists Answer Questions on Doctrine, o ediţie fără precedent din 1957. Într-un articol din Ministry, Woodrow Whidden a prezentat câteva informaţii de bază cu privire la cartea iniţială şi la retipărirea ei recentă.

Whidden subliniază că ediţia din 1957 „s-a dovedit a fi unul dintre evenimentele cele mai controversate din istoria adventismului…. Publicarea cărţii QOD în 1957 a fost punctul culminant al unei serii de conversaţii care au avut loc din martie 1955 până în 1956, între evanghelicii conservatori şi conducătorii AZŞ . Principalii evanghelici au fost Donald Barnhouse, predicator la posturi de radio şi editor al publicaţiei Eternity, şi Walter Martin, un tânăr cercetător. Printre conferenţiarii adventişti s-au aflat teologul istoric Leroy Edwin Froom, W.E. Read (secretar teritorial al Conferinţei Generale) şi Roy Allan Anderson, evanghelist proeminent şi editor al publicaţiei Ministry.

„Unul dintre rezultatele pozitive ale dialogului a fost acela că Barnhouse şi Martin au declarat că adventiştii de ziua a şaptea sunt creştini de bună credinţă, şi nu ar trebui să fie consideraţi sectanţi…. Totuşi, răspunsurile din QOD, îndeosebi cele cu privire la natura umană a lui Hristos şi ispăşire, s-au dovedit a fi foarte tulburătoare pentru mulţi adventişti de ziua a şaptea….

„Vocea principală a dezacordului i-a aparţinut lui M.L. Andreasen, unul dintre profesorii de teologie şi scriitorii cei mai respectaţi din deceniile 1930 şi 1940. Concepţiile lui distinctive cu privire la ispăşire şi natura umană a lui Hristos au părut a reprezenta un anumit consens în gândirea adventistă…. Mulţi au considerat că părerile lui au constituit ortodoxia adventistă temeinică….

„Principiul teologic cheie… a fost hristologia lui Andreasen. El a susţinut cu fermitate că Hristos preluase o natură păcătoasă, întocmai asemenea naturii lui Adam după Cădere (cu alte cuvinte, o natură păcătoasă cu înclinaţii spre păcat). Prin urmare, cu un Hristos care întăreşte, în calitate de exemplu pentru urmaşii Săi din ultima generaţie, ispăşirea finală putea fi efectuată din sanctuarul ceresc deoarece a fost îndeplinită în caracterele desăvârşite şi fără păcat ale sfinţilor implicaţi în luptă pe pământ…. În felul acesta, Hristos, prin victoria rămăşiţei, Îl va învinge pe Satana, va îndreptăţi pretenţia lui Dumnezeu de a primi o ascultare desăvârşită, iar această îndreptăţire a lui Dumnezeu Îl va face în cele din urmă în stare pe Hristos să vină….

„Suntem în siguranţă a spune că aceste două dintre cele mai controversate şi persistente moşteniri ale QOD constau în faptul că au stârnit noi discuţii cu privire la ce anume vor să spună adventiştii prin următoarele: 1. Expresia ‘ispăşire finală’ şi 2. ‘Natura umană căzută, păcătoasă a lui Hristos’….

În noua ediţie a QOD, tipărită de Andrews University, „cartea conţine un supliment editorial, cu o introducere, note de subsol şi o bibliografie adusă la zi de către bine cunoscutul istoric şi scriitor adventist George R. Knight…. Knight nu loveşte nemilos, îndeosebi când este vorba de expunerea modalităţii în care L.E. Froom şi colegii săi au fost ‘mai puţin transparenţi’ cu privire la consensul îndelung susţinut al bisericii (din anii 1890) asupra ideii că Hristos a avut o natură umană asemenea naturii lui Adam de după Cădere…. De asemenea, Knight sugerează că Froom şi colegii lui au lăsat impresia falsă că au dezvoltat o ­‘Notă suplimentară B’ notorie, intitulată „Christ’s Nature During the Incarnation’, care constă din declaraţiile lui Ellen White…. Titlul controversat care spune că Hristos ‘a preluat natura umană fără păcat’,… a implicat că aceasta a fost ideea lui Ellen White, când în realitate ea a susţinut destul de insistent, în declaraţii repetate, că Hristos a luat ‘natura noastră păcătoasă’ şi că ­‘El a luat asupra Sa Însuşi natura omului căzut, suferind, degradat şi întinat de păcat’” (Ministry, august, 2003, p.14-17).

Un an mai târziu, revista Ministry a tipărit încă un articol, prezentând mai multe informaţii de fond cu privire la scrierea QOD. Totuşi, editorul a prefaţat articolul cu o explicaţie. „În august, anul trecut, Ministry a publicat un articol scris de Woodrow Whidden, anunţând şi comentând republicarea cărţii Questions on Doctrine de către Andrews University Press. În acelaşi număr, Ministry s-a declarat ea însăşi de partea celui mai dezbinător aspect al cărţii, când, în editorial, am afirmat natura umană fără păcat a lui Isus şi am ataşat o retipărire a unui articol pe care Ministry îl publicase în 1970…. Ca parte a tratării complete a acestor subiecte de către Ministry, avem plăcerea să publicăm alternativa precedentă a concepţiei adventiste cu privire la natura lui Hristos. Herbert Douglass, care a fost implicat îndeaproape în conflictele din deceniile 1950 şi 1960 cu privire la Questions on Doctrine, a fost de acord să exprime această perspectivă alternativă” (Ministry, august, 2004, p.16).

În prefaţa acestui editorial sunt folosite câteva cuvinte revelatoare. Concepţia adventistă istorică este aceea că Hristos a luat natura umană căzută. Noua concepţie adventistă alternativă este aceea că Hristos a luat o natură parţial căzută şi parţial necăzută. Dar aici, editorul numeşte concepţia adventistă istorică „o perspectivă alternativă”, implicând ideea că noua concepţie este în realitate concepţia principală şi ortodoxă, în timp ce concepţia istorică este doar o perspectivă diferită a unei minorităţi. Printr-o alegere atentă a cuvintelor, opinia publică este adesea condiţionată să accepte idei noi, crezând tot timpul că „noua concepţie” este în realitate concepţia cea temeinică.

Douglass începe prin citarea opiniei lui George Knight care spune că „această carte… se califică uşor ca fiind cartea cea mai dezbinătoare din istoria adventistă de ziua a şaptea. O carte publicată în mare parte pentru a contribui la pacea dintre adventism şi protestantismul contemporan şi care a adus o înstrăinare şi o separare prelungită pentru partidele adventiste care s-au dezvoltat în jurul ei”.

Douglass continuă prin a descrie ce s-a întâmplat când QOD a fost pregătită pentru tipărire. „Vă puteţi imagina uimirea noastră, când am început să vedem şpalturile cărţii ce urma a fi tipărită, cu unele comentarii asemenea celui de la paginile 8 şi 9: ‘Răspunsurile au fost pregătite de către un grup de conducători recunoscuţi, în consultare strânsă cu profesorii de teologie, editorii şi conducătorii administrativi…. Aceste răspunsuri reprezintă poziţia bisericii noastre în domeniul doctrinei şi al interpretării profetice…. Din acest motiv, volumul poate fi considerat a fi o reprezentare adevărată a doctrinei şi punctelor de credinţă ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea…’. Totuşi, atât cât ne-au privit pe noi şi pe alţii, aceste declaraţii nu au reprezentat realitatea din jurul producerii QOD. Mulţi au fost tulburaţi de direcţia cărţii şi le-au spus autorilor lucrul acesta”.

Douglass citează din nou observaţia lui George Knight, care a spus că „Milton L. Andreasen, ‘teologul şi scriitorul cel mai influent al bisericii din a doua parte a deceniului 1930 şi în deceniul 1940, a fost lăsat pe dinafara procesului atât în formularea răspunsurilor, cât şi în criticarea lor, chiar dacă era considerat în general ca fiind o autoritate în domeniul câtorva dintre punctele dezbătute.’…

„Froom a făcut un sondaj de opinie printre conducătorii adventişti şi a descoperit că ‘aproape toţi’ erau de părere că Hristos a luat natura noastră păcătoasă. Mai mult, preşedintele recent pensionat al Conferinţei Generale, W.H. Branson, a scris în ediţia din 1950 a cărţii sale ‘Drama of the Ages’, că la întruparea Lui, Hristos a preluat ­‘El Însuşi o fire păcătoasă’. Cu toate acestea, Froom şi Anderson au afirmat într-o modalitate care lui George Knight i s-a părut a fi o ‘mai puţin transparentă’ că ‘majoritatea celor din biserică au susţinut întotdeauna’ că natura umană a lui Hristos ‘a fost fără păcat, sfântă şi desăvârşită’, în ciuda faptului că anumiţi scriitori ajunseseră să tipărească unele concepţii contrare. Din nefericire, acesta este lucrul pe care i l-au spus ei lui Walter Martin…. Una dintre scrisorile lui Froom recunoştea că în QOD ‘unele declaraţii sunt puţin diferite de ceea ce aţi putea să anticipaţi’.

„Mulţi au simţit că, dacă lui Andreasen, cu experienţa lui teologică indiscutabilă, i s-ar fi cerut să participe la formularea răspunsurilor date la întrebările lui Martin, echilibrul teologic ar fi câştigat. Aici, trebuie să recunoaştem din nou presupunerile calviniste ale lui Barnhouse, Martin şi ale altor conferenţiari. Pentru ei, omul Isus a fost ‘impecabil’, adică, incapabil să păcătuiască….

„Cum putem să rezumăm ceea ce Knight a numit ‘o apărare într-o modalitate mai puţin transparentă’ a gândirii adventiste convenţionale cu privire la natura umană a lui Isus? Declaraţiile lui Ellen White, care au fost adăugate în notele suplimentare la QOD au creat ‘o impresie falsă cu privire la natura umană a lui Hristos’. Autorii au adăugat cu litere aldine un subtitlu: ‘A luat natura umană fără păcat’…. Încercările ciudate de intimidare sunt aparente, acolo unde autorii au spus (după ce şi-au formulat interpretările lor cu privire la declaraţiile lui Ellen White) că ‘acesta este sensul în care ar trebui să înţelegem scrierile lui Ellen G. White, când se referă ocazional la o natură umană păcătoasă, căzută şi deteriorată’…. Citatele nu numai că au contrazis contextul lor, ci par să fi fost aranjate pentru a promova o presupoziţie anume…

„Aşa cum spune Knight, QOD ‘se califică uşor ca fiind cartea cea mai dezbinătoare din istoria adventistă de ziua a şaptea’…. Majoritatea, dacă nu toate aşa zisele grupări ‘dizidente’ sau ‘independente’ din ultimii 45 de ani sunt rezultatele directe ale poziţiilor explicite şi implicite expuse de QOD cu privire la ispăşire şi întrupare…. Majoritatea, dacă nu toţi aceşti ‘dizidenţi’ nu ar fi existat astăzi, dacă QOD nu ar fi fost publicată….

„În 1975, un grup reprezentativ dintre noi s-a adunat la Washington ca răspuns la apelul adresat de Review and Herald Publishing House în vederea consultării cu privire la QOD. Conducerea Conferinţei Generale se opunea în general retipăririi acestei cărţi. Cu cât cartea era mai examinată, cu atât mai fermă devenea respingerea retipăririi….

„Domeniile de îngrijorare care ar putea să necesite încă dezbateri deschise se află în notele ample de la paginile 516-529 ale ediţiei republicate a cărţii QOD. Autorul notelor… este corect: ‘Concluzia logică a acelei convingeri era că, dacă Hristos a fost asemenea noastră, şi totuşi a trăit o viaţă fără păcat, atunci în acelaşi fel trebuie să trăiască şi celelalte fiinţe omeneşti – îndeosebi cele din ultima generaţie…. [Această învăţătură] a devenit credinţa majorităţii adventiştilor de ziua a şaptea din prima jumătate a secolului al douăzecilea. Acea învăţătură a fost atât de larg acceptată, încât nu mai avea nevoie să fie dovedită în literatura adventistă. Ea era acceptată ca fapt. Pe această învăţătură, M.L. Andreasen urma să-şi construiască teologia cu privire la generaţia finală’….

„Cel de-al doilea subiect care a dezbinat serios Biserica Adventistă începând din a doua jumătate a deceniului 1950 a fost acela al neprihănirii prin credinţă. Mass media evanghelică a observat că, prin deceniul 1970, biserica era divizată în ­‘adventişti tradiţionali’ – cei ce apărau poziţii care fuseseră ‘fapte acceptate’ înainte de QOD – şi ‘adventiştii evanghelici’ care subliniau înţelegerea Reformaţiunii cu privire la neprihănirea prin credinţă. În această înţelegere ‘evanghelică’ era implicată o respingere a 1) concepţiei distinctive a adventismului cu privire la judecata pre-adventă şi 2) legătura dintre curăţirea sanctuarului ceresc şi curăţirea de obiceiurile şi alegerile rele, care culminează la încheierea timpului de probă….

„În adevăratul copac al Evangheliei, toate elementele sunt legate între ele; când un aspect al adevărului Evangheliei este compromis, multe alte doctrine ajung să fie afectate! O parte din rezultatele colaterale apărute după 1957 este tratarea sfidătoare a lucrării de slujire a lui Ellen White. O astfel de concepţie cu privire la lucrarea lui Ellen White a devenit un mod de operare al multor pastori şi profesori care au părut să aibă impresia că ea a fost o persoană uşor influenţabilă. În anii recenţi, Ellen White a fost considerată de unii ca fiind un scriitor devoţional, dar nu un ghid teologic” (Ministry, august, 2004, p.16-21).

Legătura cu Melvill

În timpul ultimelor două decenii a avut loc o remodelare a poziţiei QOD cu privire la natura lui Hristos, deoarece era recunoscut faptul că QOD răstălmăcea serios declaraţiile clare ale lui Ellen White. Henry Melvill a fost un cleric popular evanghelic anglican în secolul al nouăsprezecelea. „Învăţătura lui a fost adoptată mai întâi în cartea Seventh-day Adventists Believe…, publicată în 1988, de către Departamentul Asociaţiei pastorale al Conferinţei Generale. Acolo, lui Melvill i s-a acordat un loc printr-o declaraţie sumară cu privire la ce cred adventiştii de ziua a şaptea despre natura asumată de Hristos la întrupare. Acum, aceasta este folosită de Dr. George R. Knight în ediţia lui adnotată a Questions on Doctrine….

Această ‘doctrină ortodoxă’ a lui Melvill este promovată de Knight ca fiind poziţia care explică ‘toate’ declaraţiile lui Ellen G. White cu privire la subiect…. Poziţia adoptată de Melvill a avut nevoie de o intervenţie divină pe care el o prezintă fără reţineri şi care, în schimb, i-a oferit o ‘scutire’….

„Am putea să întrebăm de ce această ‘doctrină ortodoxă’ este atât de atrăgătoare ca soluţie la problemele ridicate cu privire la doctrina întrupării în adventismul contemporan…. În 1982, White Estate a publicat un document… intitulat ‘Henry Melvill and Ellen G. White: A Study in Literary and Theological Relationships‘”.

În revista Ministry, decembrie, 1989, Timotei Poirier a studiat predica lui Melvill, „The Humiliation of the Man Christ Jesus”. „Poirier a comentat: ‘Ellen White a preluat pe larg din predica aceasta… în articolul ei intitulat, „Christ Man’s Example”, în Review and Herald din 5 iulie, 1887’. În această predică, Melvill deviază, pentru a ‘trata subiectul naturii umane a lui Hristos’. Tocmai aceasta este digresiunea din care a fost preluată teologia cu privire la natura lui Hristos în Seventh-day Adventists Believe… (p.47,57), şi pe care Dr. George Knight o explică detaliat în adnotările lui din ediţia republicată a cărţii Questions on Doctrine (p.522-524)”.

Totuşi, este de o semnificaţie enormă faptul că „Ellen White nu a împrumutat niciun singur concept din acea digresiune. Chiar şi Poirier recunoaşte acest fapt…. ‘Noi nu am constatat că Ellen White a împrumutat direct niciun material din digresiunea lui’…. Deoarece a fost o preluare pe larg din predică, nereuşita faptului de a găsi măcar o singură referinţă în care a fost împrumutat ceva din digresiune, ar indica faptul că acele concluzii ale lui Marvin, din digresiune, au fost respinse de Ellen White! DAR aceste concluzii respinse au fost acceptate de autorul cărţii Seventh-day Adventists Believe…, precum şi de Knight”.

În cele ce urmează se află ceea ce a scris Melvill în realitate în digresiunea lui devenită acum faimoasă. „Căderea a avut consecinţe…. Noi împărţim… aceste consecinţe în nedesăvârşiri nevinovate şi înclinaţii păcătoase…. Aşadar, Hristos a preluat natura umană cu nedesăvârşirile nevinovate. El Şi-a primit natura umană de la mama Lui…. Asemenea ei, El a putut să simtă foamea, setea, să plângă, să jelească, să sufere şi să moară…. Dar deşi a luat natura umană cu nedesăvârşirile nevinovate, El nu a luat-o cu înclinaţiile păcătoase. Aici a intervenit Divinitatea. Duhul Sfânt a umbrit-o pe Fecioară şi, îngăduind să fie luate de la ea nedesăvârşirile, a împiedicat răutatea; făcând astfel să fie generată o natură umană suferindă şi întristată, dar cu toate acestea una neîntinată; o natură umană cu lacrimi, dar nu cu pete; capabilă să sufere necazul, dar nu predispusă să ofenseze’…. Răspunsul lui Melvill la întrebare este pur şi simplu: ‘intervenţia divină’….

Romano-Catolicismul de asemenea susţine ‘intervenţia divină’, în dogma imaculatei concepţii, dar în aşa fel încât Maria să nu fi putut să-I transmită Fiului ei ‘păcatul în trup’. ‘Prin urmare, noi susţinem şi vă prezentăm ca fiind ceea ce credem a fi doctrina ortodoxă – că natura umană a lui Hristos nu a fost natura umană adamică, adică natura lui Adam înainte de Cădere; nici natura umană căzută, adică natura umană a lui Adam după cădere, din toate punctele de vedere. Natura Lui nu a fost adamică, deoarece a avut nedesăvârşirile nevinovate ale celei căzute…. „Fiind născut dintr-o femeie”, Hristos a preluat de la mama Sa tot ce tot ce preluăm noi, cu excepţia păcătoşeniei. El nu a preluat această parte, deoarece Divinitatea, în persoana Duhului Sfânt, a intervenit între copil şi întinarea părintelui’…. Dar aceste idei     s-au aflat în ‘digresiunea’ din care Ellen White nu a citat”. În contrast cu concepţia lui Melvill, Ellen White a scris: „El a luat asupra Sa natura omenească suferindă, căzută, degradată şi întinată de păcat” (Bible Commentary, vol.4, p.1147).

„În învăţăturile cu privire la doctrina întrupării, există o componentă cheie care predomină în fiecare concepţie ce neagă faptul că Hristos a preluat natura omului căzut. Ea iese la suprafaţă ca fiind ‘intervenţia divină’, care cuprinde cuvântul folosit în Questions on Doctrine, ‘scutit’…. Fiecare copil al lui Adam, ‘născut din femeie’ primeşte natura căzută. Nu există nicio excepţie de la această lege a eredităţii, decât dacă are loc o scutire cauzată de intervenţia divină. Dogma romano-catolică a imaculatei concepţii a Mariei este o încercare de a-L scuti pe Hristos de a prelua natura căzută a omului…. Când formulează ceea ce denumeşte a fi ‘doctrina ortodoxă’, Melvill declară fără ezitare că naşterea lui Isus a fost o intervenţie divină care L-a păstrat liber de natura căzută a omului…. Dogma catolică a folosit expresia ‘pata păcatului originar’; Melvill a folosit cuvintele: ‘răutate’ şi ­­‘întinare’….

„Această aşa-zisă ‘doctrină ortodoxă’ a fost rezumatul final al secţiunii ‘Al doilea Adam’, din cartea Seventh-day Adventists Believe… (p.47). Aceasta este poziţia promovată în ediţia adnotată de George Knight a cărţii Questions on Doctrine. Dar aceasta nu este concepţia susţinută de biserică de la începuturile ei din anii 1940” (Wm.H. Grotheer, Watchman, „What of the Night?”, iunie, 2004, p.1-7).

Natura umană a lui Hristos şi generaţia finală

Ellen White a rezumat importanţa înţelegerii naturii umane a lui Hristos în acest fel: „Hristos este scara pe care a văzut-o Iacov…. Dacă acea scară ar fi dat greş în a atinge pământul cu o singură treaptă, noi am fi fost pierduţi. Dar Hristos ajunge la noi acolo unde ne aflăm. El a luat natura noastră şi a biruit, pentru ca noi, luând natura Lui să putem birui…. Prin natura Sa umană, El ajunge la noi” (Hristos Lumina lumii, p.311,312).

„Într-un limbaj lipsit de ambiguitate, Ellen White explică în mod convingător ideea că Isus trebuia să vină într-o natură umană identică naturii noastre. Hristos ajunge la noi ­‘acolo unde ne aflăm’. Scara se sprijină pe pământ; nu pe o platformă izolată, care absoarbe şocurile, aflată deasupra pământului. El ‘a luat natura noastră’; ‘natura Sa umană ajunge la noi’”. Ea îşi prezintă punctul de vedere chiar şi mai emfatic în Hristos Lumina lumii, p.117: „Hristos a luat asupra Sa nedesăvârşirile naturii umane degradate. Numai în felul acesta a putut El să salveze omul din cele mai mari adâncimi ale degradării lui…. Mântuitorul nostru a luat natura umană, cu slăbiciunile ei…. Noi nu avem de suportat nimic din ceea ce El nu a îndurat”.

„El a luat asupra Sa acele aspecte ale slăbiciunii spirituale şi morale cu care noi trebuie să ne luptăm…. El a condamnat păcatul… în trupul omenesc păcătos, acolo unde păcatul deţine puterea lui finală…. În mod inconfundabil, Ellen White face legătura între natura umană a lui Hristos şi acel fel de biruinţă care le va aduce desăvârşirea celor din poporul lui Dumnezeu. Scara ajunge din punctul cel mai de jos şi până în punctul cel mai înalt şi nicio singură treaptă nu lipseşte. Acesta este un mesaj de speranţă pentru cei mai slabi dintre sfinţii lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să fie descurajat de înalta chemare a lui Dumnezeu, deoarece nu există nicio adâncime la care scara aceea să nu fi ajuns”.

În articolul lui din Ministry, Woodrow Whidden indică faptul că „Aceia care au răspuns în cartea „QOD nu au entuziasmaţi de concepţia lui Andreasen cu privire la oamenii din ‘generaţia finală’ ca fiind cei prin care Hristos va aduce la îndeplinire ispăşirea finală. Deşi se pare că ei nu atacă direct ideea lui Andreasen despre ispăşirea ultimei generaţii, ei nu au fost de acord cu hristologia care a susţinut-o”. Whidden indică în mod clar dezacordul semnificativ dintre autorii QOD şi concepţiile lui Andreasen cu privire la problemele care implică ispăşirea finală şi ‘generaţia finală’.

„Ispăşirea continuă actuală îndeplinită în lucrarea de slujire cerească a lui Hristos şi adusă în centrul atenţiei de către marea luptă tinde să le aducă disconfort acelora care au favorizat poziţiile exprimate în QOD. Merită să ne aducem aminte că Noua Teologie nu are nicio etapă reală a ispăşirii, în care Isus Se află în sfânta sfintelor, ci doar o etapă în care sunt distribuite beneficiile unei ispăşiri deja încheiate. Noua Teologie a trunchiat conceptul marii lupte, un concept pe care nu este preocupată să îl descopere. De asemenea, Noua Teologie nu se îngrijeşte să explice niciun motiv aflat în spatele întârzierii revenirii lui Hristos. Inspiraţia ne spune care este acel motiv – Cerul aşteaptă o demonstrare finală în poporul lui Dumnezeu a puterii Evangheliei de a-i schimba pe oameni; de a-i schimba pe oameni până în punctul în care pot să stea înaintea lui Dumnezeu fără greşeală….

„Un ultim citat din articolul aflat în Ministry spune: ‘… Fără susţinerea acordată de Andreasen concepţiei că natura umană a lui Hristos a fost asemenea celei de după Cădere, versiunea lui cu privire la desăvârşirea generaţiei finale şi cu privire la rolul acesteia în îndreptăţirea lui Dumnezeu este pusă în mod serios sub semnul întrebării. Aici, de asemenea, se află moştenirea cea mai importantă lăsată în urmă de QOD’…. Noi susţinem că natura umană a lui Hristos este un subiect central în toate dezbaterile care se referă la QOD. Am dori să adăugăm la acesta, semnificaţia şi importanţa ispăşirii. Este cât se poate de clar că susţinătorii cărţii Questions on Doctrine au ignorat numărul copleşitor de dovezi din Scriptură şi Spiritul Profetic, care contrazic în mod convingător tezele lor…. Concepţiile istorice adventiste care ne-au fost prezentate aşa de profund şi convingător de către M.L. Andreasen şi alţi sfinţi credincioşi sunt puternic întemeiate pe Biblie şi scrierile lui Ellen White….

„Apocalipsa descrie sigilarea celor 144000 (ultima generaţie) în felul acesta: ‘…Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!’ (Apocalipsa 7,2-3)….

„Următorul citat din scrierile lui Ellen White rezumă acest fapt cu o claritate inconfundabilă. ‘…Căutăm noi plinătatea Sa, înaintând fără încetare cu perseverenţă spre ţinta pusă în faţa noastră – desăvârşirea caracterului Său? Când oamenii Domnului vor atinge această ţintă, ei vor primi sigiliul pe frunte. Umpluţi cu Duhul Sfânt, ei vor fi desăvârşiţi în Hristos, iar îngerul raportor va declara: S-a sfârşit’ (Early Writings, p.71). Observaţi succesiunea: ‘Umpluţi cu plinătatea Sa…. Umpluţi cu Duhul…. Desăvârşiţi în Hristos…. „S-a sfârşit” [încheierea timpului de probă]’….

„‘În ziua judecăţii, comportamentul omului care a păstrat slăbiciunea şi nedesăvârşirea omenească nu va fi îndreptăţit…. Acela care nu are suficientă credinţă în Hristos pentru a crede că El poate să-l ferească de păcat nu are credinţa care îi va acorda intrarea în împărăţia lui Dumnezeu’ (Selected Messages, cartea 3, p.360)….

„‘Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu’ (Apocalipsa 14,5).

…‘Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui’” (1 Petru 2,21-22).

Experienţa generaţiei finale care trăieşte fără păcat este legată de procesul actual de îndeplinire a ispăşirii în cer. „Acum, când Marele nostru Preot face ispăşire pentru noi, ar trebui să căutăm să ajungem desăvârşiţi în Hristos. Mântuitorul nostru nu a putut fi făcut să cedeze puterii ispitei nici măcar printr-un gând…. În El nu a fost niciun păcat pe care Satana a putut să-l folosească în avantajul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiţi cei ce vor rezista în timpul strâmtorării” (Review and Herald, 14 martie, 1912).

„Hristos va câştiga în cele din urmă, datorită lucrurilor pe care le-a făcut pe acest pământ şi datorită celor pe care le face prin poporul Său în ultima generaţie a pământului. Isus este în centru; El este Autorul şi Desăvârşitorul, centrul atenţiei ultimei generaţii şi al întregului univers, deoarece El a îndreptăţit rămăşiţa Sa credincioasă…. Enoh, Iov, Moise, Ilie, Ioan Botezătorul şi Isus au fost mai interesaţi în a apăra caracterul lui Dumnezeu, decât în a-şi salva propria viaţă…. Ei au fost dispuşi să renunţe la propria mântuire pentru a-i salva pe ceilalţi. Aceasta este experienţa ultimei generaţii. Ei sunt chiar mai interesaţi să apere Numele lui Dumnezeu, caracterul Său, decât faptul de a-şi avea numele scrise în Cartea vieţii…. Apocalipsa descrie un popor alcătuit din oameni care Îi dau slavă lui Dumnezeu în mărturia lor, în faptele lor, în viaţa şi caracterul lor. Dumnezeu este îndreptăţit de oamenii Săi credincioşi în timpul sfârşitului….

„Dovezile pentru teologia lui Andreasen cu privire la ultima generaţie se află pretutindeni în raportul Inspiraţiei…. Unii doresc să ca noi să ignorăm dovezile, alţii ar dori să le reinterpretăm, în timp ce ei oferă concepţii alternative; concepţii care se potrivesc curentului predominant din bisericile căzute din jurul nostru…. Dumnezeu aşteaptă cu o dorinţă nespusă ca poporul Său să fie serios, să-I îngăduie să-Şi împlinească făgăduinţele prin el.

„Scrierile lui Ellen White ne învaţă cu claritate că oamenii din ultima generaţie sunt chemaţi să apere caracterul lui Dumnezeu înaintea lumii…. ‘Dacă a fost vreodată un popor care a avut nevoie continuă de o lumină tot mai mare din cer, acesta este poporul care, în acest timp al pericolului, a fost chemat de Dumnezeu… să apere caracterul Său înaintea lumii’ (Mărturii, vol.5, p.746)…. ‘Însuşi chipul lui Dumnezeu trebuie să fie reprodus în oameni. Onoarea lui Dumnezeu şi onoarea lui Hristos sunt implicate în desăvârşirea caracterului celor din poporul Său’ (Hristos Lumina lumii, p.671). Jertfa ispăşitoare nu va mai fi de ‘nicio valoare’ fără ca Duhul Sfânt să Îşi facă partea Lui pentru a-L slăvi pe Dumnezeu prin reproducerea ‘chipului lui Dumnezeu Însuşi’ în oameni. Şi cum este onorat Dumnezeu prin aceasta? ‘Prin desăvârşirea caracterului celor din poporul Său’. Oare poate fi scris mai clar de atât?… Nu este suficientă lumină asupra acestui subiect, pentru a ne face să recunoaştem falimentul părerilor din QOD?…

„În timp ce în cer continuă judecata de cercetare, în timp ce păcatele credincioşilor pocăiţi sunt îndepărtate din sanctuar, trebuie să aibă loc o lucrare specială de curăţire, de înlăturare a păcatului, în mijlocul poporului lui Dumnezeu de pe pământ…. Când lucrarea aceasta va fi îndeplinită, urmaşii lui Hristos vor fi pregătiţi pentru arătarea Sa’ (Tragedia veacurilor, p.425). Când va putea să vină Hristos? ‘Când lucrarea aceasta va fi îndeplinită’. Care lucrare? ‘O lucrare specială de curăţire, de înlăturare a păcatului’. Când va fi îndeplinită această lucrare? În timp ce Hristos ‘mijloceşte’ în sanctuarul ceresc; în timp ce are loc ispăşirea…. Inspiraţia afirmă incontestabil că Dumnezeu a făcut ca succesul final al lucrării ispăşitoare a lui Hristos să depindă de experienţa desăvârşirii rămăşiţei….

„Satana poate să pretindă că… Isus, fiind atât Dumnezeu, cât şi om, a avut un fel de avantaj în comparaţie cu ceilalţi…. Satana… putea să spună: ‘Isus a fost singurul care a putut cu adevărat să păzească Legea lui Dumnezeu. La ce vă aşteptaţi? În cele din urmă, El a fost atât Dumnezeu, cât şi om’. Singurul răspuns pe care poate să-l dea Dumnezeu este să producă un grup întreg de oameni care păzesc Legea lui Dumnezeu şi, asemenea lui Isus, fac lucrul acesta în circumstanţele cele mai dificile…. Dumnezeul nostru nu este interesat să lase nicio întrebare fără răspuns în marea luptă. El va confrunta toate obiecţiunile posibile….

Dumnezeu nu va pune capăt acestei controverse, până când nu va da răspuns tuturor întrebărilor. Nu va mai fi absolut niciun loc pentru nicio îndoială cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la cerinţele Sale sau la puterea Sa de a le da oamenilor slabi şi păcătoşi capacitatea de a fi în armonie completă cu El.

„Ce ne aduce în ultima generaţie. Satana a mărşăluit cu toate puterile înşelătoare ale iadului pentru a se năpusti asupra poporului ultimei generaţii…. În acest efort al lui, el pune toate piedicile posibile, pentru  a-i face pe cei din poporul lui Dumnezeu să nu atingă ţinta; să fie insuficient de buni, să-L dezamăgească pe Dumnezeu.

„Pe de altă parte, Dumnezeu a îngăduit să se dezlănţuie puterea adevărurilor vitale recuperate, reactivarea darului profeţiei ca lumină călăuzitoare specială a rămăşiţei Sale şi a făgăduinţei ajutorului divin însuşi; totul pentru a-i face în stare pe credincioşii Săi să iasă mai mult decât biruitori în ultimul act spectaculos…. Cei din poporul lui Dumnezeu Îi vor aduce slavă lui Dumnezeu, prin demonstrarea puterii Sale răscumpărătoare în viaţa lor.

„Când Satana a întors împotriva lui Iov tot ce putut, Dumnezeu a fost dovedit a avea dreptate. Când Satana întoarce totul împotriva ultimei generaţii, Dumnezeu este dovedit din nou a avea dreptate înaintea oamenilor şi îngerilor. Lui Satana… i s-a îngăduit să facă tot ce poate, iar el a dat greş în mod lamentabil. Asemenea lui Iov, ultima generaţie îndreptăţeşte cerinţele lui Dumnezeu şi caracterul Său. Dumnezeu va dovedi că poate să întărească o întreagă generaţie a sfinţilor Săi şi că El este în stare să-i păzească de orice cădere şi să-i înfăţişeze fără pată în prezenţa slavei Sale cu o bucurie nespusă” (David Qualls, „A Response to Ministry’s Questions on Doctrine: Then and Now”, publicată pe greatcontroversy.org 10 decembrie, 2003).