Dumnezeu este judecat

dumnezeu este judecat

Dumnezeu este judecat – PDF - de Dennis Priebe

Se pregătea cel mai mare proces de judecată din istorie. Fiinţa cea mai maiestoasă care fusese creată făcuse plângere împotriva Dumnezeului ei Creator. Lucifer, fiul zorilor, a îngăduit ca mintea să-i fie umplută de mândrie, din cauza frumuseţii, abilităţii şi poziţiei lui superioare. În cele din urmă, Lucifer era generalul de cinci stele al oştirii îngereşti.

Urmează să privim prin câteva ferestre inspirate pentru a înţelege ce s-a întâmplat cu adevărat înainte ca păcatul să fi coborât vreodată pe acest pământ.

Dar când Dumnezeu I-a zis Fiului Său, „Să facem om după chipul Nostru”, Satana a fost gelos pe Isus. El a dorit să fie consultat cu privire la crearea omului şi, pentru că nu a fost, s-a umplut de invidie, gelozie şi ură (Early Writings, p.145-146).

Primul lucru pe care îl aflăm despre această punere la îndoială a autorităţii lui Dumnezeu este că motivul discordiei a apărut cu privire la planul lui Dumnezeu de a crea familia omenească. Prin urmare, existenţa noastră şi răzvrătirea lui Satana au fost strâns legate între ele.

El s-a plâns de presupusele defecte în conducerea lucrurilor cereşti şi a căutat să umple mintea îngerilor cu nemulţumire…. Astfel, seminţele înstrăinării au fost semănate, pentru a fi scoase la iveală şi prezentate înaintea curţilor cereşti ca avându-şi originea, nu la Satana, ci la îngeri…. El le-a şoptit îngerilor în secret nemulţumirea lui…. Un cuvânt aici şi un cuvânt dincolo au deschis calea pentru o listă lungă de presupuneri. În modalitatea lui iscusită, el a obţinut de la ei expresii ale îndoielii. Apoi, când a fost intervievat, el a dat vina pe cei pe care îi educase. El a pus toată nemulţumirea pe seama celor pe care îi condusese…. Domnul a văzut cum îşi folosea Satana puterile şi i-a prezentat adevărul în contrast cu minciuna. Din nou şi din nou, pe parcursul controversei, Satana a fost gata să fie convins, gata să recunoască faptul că greşise. Dar cei pe care îi amăgise erau de asemenea gata să îl acuze pentru faptul că îi părăsea. Ce ar fi trebuit să facă? – Să se supună lui Dumnezeu? Sau să continue pe calea amăgirii? (Review and Herald, 7 septembrie, 1897).

Desfăşurarea acestui proces urma să ia destul de mult timp, prin urmare aflăm că nu s-a făcut nimic în grabă, pe măsură ce Satana şi Dumnezeu se apropiau de un ultim act.

Pentru a opri pregătirea acestei lovituri de palat, Tatăl a convocat o adunare a întregii oştiri îngereşti şi a explicat că Fiul fusese din veşnicie egal cu Sine Însuşi din punct de vedere al omniprezenţei, atotştiinţei, puterii şi autorităţii. Deşi Lucifer a fost convins şi aproape că s-a predat lui Hristos, mândria lui crescândă l-a împiedicat. În schimb, el i-a adunat pe îngeri şi le-a descris cât de nedrept a fost ca Dumnezeu să-l oprească să ia parte la consiliul lor secret. „Asemenea unuia întristat, el a relatat preferinţa pe care Dumnezeu o arătase lui Isus, neglijându-l pe el” (Istoria mântuirii, p.14). În cele din urmă, Lucifer a declarat că ar putea să ia tronul lui Hristos prin forţă. Având în vedere aceste noutăţi ameninţătoare, îngerii credincioşi s-au grăbit să-L informeze pe Hristos despre planurile lui Lucifer.

Ei L-au găsit pe Tatăl stând de vorbă cu Fiul Său iubit pentru a stabili mijloacele prin care, pentru binele cel mai mare al îngerilor credincioşi, autoritatea asumată de Satana putea fi înlăturată pentru totdeauna. Marele Dumnezeu putea să-l alunge imediat din cer pe arhiamăgitor; dar nu acesta era scopul. El voia să le dea celor răzvrătiţi o şansă egală de a vedea puterea şi măreţia Fiului Său şi a îngerilor Săi credincioşi. În această luptă, fiecare înger urma să aleagă de care parte vrea să treacă şi acest fapt să fie vizibil pentru toţi…. Întreaga oştire îngerească a fost convocată să apară în faţa Tatălui pentru a se stabili fiecare caz. Satana şi-a făcut cunoscută fără ruşine nemulţumirea că Hristos era preferat mai mult decât el. El s-a ridicat cu mândrie şi a insistat că trebuia să fie egal cu Dumnezeu, să fie primit în sfatul Tatălui şi să înţeleagă scopurile Sale…. Apoi, Satana a arătat cu exaltare spre simpatizanţii lui, care alcătuiau aproape o jumătate din îngeri şi a exclamat: „Aceştia sunt cu mine! Îi vei alunga şi pe ei, lăsând un asemenea gol în cer?” După aceea, el a declarat că era pregătit să se împotrivească autorităţii lui Hristos şi să-şi apere locul în cer prin forţă, confruntându-se cu puterile Sale (Istoria mântuirii, p.17-18).

Acest fapt ne aduce la primul raport al provocării lui în Scriptură: „Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt” (Isaia 14,13.14).

Apoi, citim despre rezultatul tulburător al răzvrătirii lui. „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui   s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui” (Apocalipsa 12,7-9).

Ceea ce s-a întâmplat la scurt timp după aceea este cel mai semnificativ, deoarece a dat pe faţă adevăratul caracter al lui Lucifer şi al lui Hristos.

După ce Satana şi cei care au căzut cu el au fost alungaţi din cer şi după ce şi-a dat seama că pierduse pentru totdeauna toată curăţia şi slava cerului, el s-a pocăit şi a dorit să fie reprimit în cer. El a dorit să-şi ocupe locul cuvenit sau orice poziţie care ar fi putut să-i fie încredinţată. Dar nu; cerul nu mai trebuia să fie pus în pericol. Tot cerul ar fi fost afectat, dacă el ar fi fost luat înapoi; deoarece păcatul luase naştere în el, iar seminţele răzvrătirii erau înăuntrul lui. Atât el, cât şi urmaşii lui au plâns şi au implorat să fie luaţi înapoi în favoarea lui Dumnezeu (Early Writings, p.146).

Aici îl vedem pe Satana pocăindu-se cu lacrimi şi implorându-L pe Dumnezeu să aibă milă. Cu siguranţă acest fapt ar fi trebuit să fie suficient pentru ca Dumnezeu să-i mai dea o şansă.

Satana a tremurat, când şi-a văzut lucrarea…. Se întreba: Unde se afla? Oare nu este totul un vis îngrozitor? Este el alungat din cer?… Pierderea tuturor privilegiilor din cer i se părea o suferinţă prea mare de suportat. El dorea să recâştige acele privilegii…. Făptura lui măreaţă tremura de parcă ar fi fost lovită de o furtună. Un înger din cer a trecut pe acolo. El l-a chemat şi a cerut o întrevedere cu Hristos. Aceasta i-a fost acordată. Atunci, Satana s-a purtat cu Fiul lui Dumnezeu, ca şi când se pocăise de răzvrătirea lui şi dorea din nou favoarea lui Dumnezeu. El dorea să ia locul pe care i-l atribuise Dumnezeu mai înainte şi să se afle sub conducerea Lui înţeleaptă. Domnul Hristos a plâns pentru nenorocirea lui Satana, dar i-a spus că,… seminţele răzvrătirii continuau să fie înăuntrul lui…. Când a ajuns să fie convins pe deplin că nu era nicio posibilitate de a primi din nou favoarea lui Dumnezeu, Satana şi-a manifestat răutatea cu o ură sporită şi cu o înverşunare înfocată (Istoria mântuirii, p.25-27).

Ce demonstrare dramatică a deosebirii dintre pocăinţa exterioară, chiar şi cu lacrimi, şi predarea inimii cu credinţa că Dumnezeu ştie ce este mai bine. Lui Satana i-a părut rău pentru că îşi pierduse privilegiile şi viitorul şi a arătat că spiritul lui nu se schimbase, când şi-a exprimat ura împotriva lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost cu adevărat inspirat, oare Satana nu ar fi recunoscut înaintea lui Hristos că spiritul lui egocentric a fost complet contrar cu spiritul lui Hristos concentrat asupra binelui celorlalţi?

Scena se mută pe pământ

De ce Satana s-a concentrat apoi asupra atragerii lui Adam şi Eva în păcat? „Dacă… Dumnezeu urma să găsească o modalitate prin care ei să poată fi iertaţi,… după aceea, el însuşi şi toţi îngerii căzuţi vor avea o modalitate echitabilă de a se împărtăşi alături de ei de mila lui Dumnezeu” (Istoria mântuirii, p.27). Trebuie să ne aducem aminte că dorinţa lui Satana de a se întoarce în cer constituie o cheie importantă pentru înţelegerea desfăşurării marii lupte. El a anticipat cu răutate crearea şi ademenirea lui Adam şi Eva. El a aşteptat să profite de orice milă pe care Dumnezeu le-ar fi acordat-o ca păcătoşi, pentru ca el însuşi să poată fi reaşezat în cer.

Pe măsură ce urmărim drama care se desfăşoară acum pe pământ, trebuie să înţelegem motivul adevărat al luptei.

Jan Paulsen s-a exprimat potrivit: „În răspunsul final al lui Dumnezeu la problema păcatului se află aspecte care trebuie să fie luate în considerare şi care sunt mai vaste şi mai ample decât mântuirea mea personală…. Deoarece imaginea lărgită – şi anume siguranţa veşnică a… întregii Creaţiuni,… Dumnezeu a pregătit de asemenea un răspuns cuprinzător, care se ocupă atât de rădăcinile, cât şi de consecinţele răzvrătirii” (Adventist Review, 39 noiembrie, 2000).

Studentul… ar trebui să dobândească o cunoaştere privind marea ei temă centrală (a Bibliei), a scopului originar al lui Dumnezeu pentru lume, a naşterii marii lupte şi a lucrării de răscumpărare. Ar trebui să priceapă natura celor două principii care se luptă pentru supremaţie şi să înveţe să le descopere lucrarea din rapoartele istoriei şi profeţiei până la marele final. Ar trebui să vadă cum această luptă trece prin toate fazele experienţei omeneşti; cum el însuşi dă pe faţă, în fiecare împrejurare a vieţii, una din cele două raţiuni antagoniste şi cum, fie că vrea sau nu, el hotărăşte chiar acum de care parte a controversei va fi găsit (Educaţia 190).

Într-un sens foarte real, Dumnezeu este judecat. El a înfruntat acuzaţii timp de mai bine de şase mii de ani, iar întregul univers priveşte pentru a vedea cum se va termina drama. Oare se va dovedi dragostea, temelia Legii şi guvernării Sale, mai puternică decât mândria, înălţarea de sine şi competiţia împotriva altora? Romani 3,4 spune: „Ca să îţi câştigi cazul, când vei fi judecat” (versiunea Today’s English).

Acuzaţiile lui Satana împotriva lui Dumnezeu nu sunt uşor de rezolvat, deoarece el cunoaşte corectitudinea lui Dumnezeu.

Satana cunoaşte foarte bine păcatele pe care el i-a ispitit să le săvârşească şi el le prezintă în lumina cea mai exagerată, declarând: „Mă va alunga Dumnezeu pe mine şi pe îngerii mei din prezenţa Sa şi totuşi să-i răsplătească pe aceia care s-au făcut vinovaţi de aceleaşi păcate? Doamne, Tu nu poţi face acest lucru şi totuşi să fii drept. Tronul Tău nu va sta în neprihănire şi judecată. Dreptatea cere ca sentinţa de condamnare să fie pronunţată împotriva lor” (Mărturii, vol.5, p.474).

Din perspectivă cosmică, există ceva mult mai important decât mântuirea ta sau a mea, sau mântuirea tuturor celor ce trăiesc pe această planetă minusculă. Romani 3,4 spune din nou: „Ca să fii dovedit corect în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat” (versiunea New International).

Planul Mântuirii are un scop mai larg şi mai profund decât mântuirea omului. Nu numai pentru acest lucru a venit Hristos pe pământ; El n-a venit numai ca locuitorii acestei mici lumi să poată considera Legea lui Dumnezeu aşa cum ar trebui, ci lucrul acesta a fost făcut pentru apărarea caracterului lui Dumnezeu înaintea întregului Univers…. Jertfa lui Hristos pentru salvarea omului nu numai că va face cerul accesibil pentru oameni, dar, înaintea întregului Univers, va fi justificată atitudinea lui Dumnezeu şi a Fiului faţă de răzvrătirea lui Satana (Patriarhi şi profeţi, p.68,69).

Numai în felul acesta, pledoaria lui Satana pentru a fi reprimit în cer putea fi adusă la tăcere.

Cum Îşi va apăra Dumnezeu caracterul?

Crucea este o descoperire pentru simţurile noastre tocite a suferinţei pe care păcatul, chiar de la naşterea lui, a adus-o în inima lui Dumnezeu. Orice îndepărtare de la ceea ce este drept, fiecare faptă de cruzime, fiecare eşec al omului de a atinge idealul Său Îi provoacă durere (Educaţia, p.263).

Privind înainte spre moartea pe care urma să o sufere, Isus a zis: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12,31.32). Întregul univers va fi în stare să vadă exemplul suprem al contrastului dintre dragostea lui Dumnezeu şi ura lui Satana.

Când ucenicii au raportat că au fost în stare să scoată demoni în Numele lui Isus, El a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer” (Luca 10,18). Această nouă cădere a lui Satana de la putere şi pierderea simpatiei fiinţelor cereşti au fost mult mai importante decât căderea lui iniţială, descrisă în Apocalipsa 12. Acum, el îşi pierdea credibilitatea în acuzaţiile aduse împotriva lui Dumnezeu şi a lui Hristos.

Cu toate acestea, o preocupare nechibzuită cu privire la cruce este o distorsionare a Evangheliei. Adevărata cruce creştină nu este un crucifix pe care Isus continuă să atârne. Adevărata cruce creştină este goală. El nu Se află acolo; El este înviat. Crucea goală este un simbol al Domnului înviat. Credinţa nu ne conduce numai la cruce, ci, prin cruce, la Domnul cel viu, căruia Îi este dată toată puterea în cer şi pe pământ şi pe care porţile iadului nu Îl vor birui.

„Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră” (Evrei 4,14). „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12,2).

Hristos trăieşte astăzi şi stă la dreapta lui Dumnezeu. Aceasta este o veste bună! Aceasta, de asemenea, este Evanghelia. Fără înviere, crucea ar fi doar un memorial al unui martiraj inutil.

Deşi prin răstignirea Fiului desăvârşit al lui Dumnezeu, Satana îşi semnase propria condamnare la moarte şi pierduse complet simpatia fiinţelor cereşti, „cu toate acestea, Satana nu a fost încă nimicit. Nici chiar atunci îngerii n-au înţeles tot ceea ce era cuprins în lupta aceea mare. Principiile în jurul cărora se dădea lupta trebuiau să fie clarificate mai bine. Pentru binele omului, existenţa lui Satana trebuia să continue. Omul, ca şi îngerii, trebuie să vadă contrastul dintre Prinţul vieţii şi prinţul întunericului. El trebuie să aleagă cui vrea să slujească” (Hristos Lumina lumii, p.761).

Generaţia finală

Pretutindeni în Biblie, Dumnezeu spune foarte clar că nimic nu este mai important pentru întregul univers, decât ca reputaţia Lui să fie lămurită şi Numele Lui să fie onorat. Exact acesta este lucrul pe care Ioan ni-l spune în Apocalipsa 7. Isus nu Se va întoarce, până când Dumnezeu nu va avea un popor care va face din apărarea Numelui lui Dumnezeu scopul cel mai important al vieţii lor.

Ioan a văzut patru îngeri ţinând vânturile nimicirii cu un scop foarte precis: „Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: ‘Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!‘” (Apocalipsa 7,2.3).

De ce Dumnezeu ţine aceste vânturi ale groazei şi nimicirii în zilele din urmă? Poporul lui Dumnezeu încă nu este pregătit! Dumnezeu spune: „Ţineţi vântul de răsărit al furiei omeneşti. Mulţi oameni încă nu au înţeles scopul Evangheliei. Ţineţi vântul de apus al furiei satanice, până când poporul Meu este pregătit să îşi aducă la îndeplinire ultima însărcinare. Ţineţi vânturile, până când poporul Meu este pregătit să fie sigilat. Ţineţi vânturile până când cei din poporul Meu sunt pregătiţi ca Eu să-i folosesc în solia mea finală pentru ultima generaţie a pământului”.

Aici, jos, în zilele vânturilor ţinute, în timp ce scrie Numele Său pe fruntea credincioşilor Săi, Dumnezeu îi spune universului: „Ascultaţi-i pe ei. Puteţi să vă încredeţi în ce spun ei. Eu pot să le dau sigiliul aprobării Mele. Înainte ca Numele meu să continue, vine calitatea”. Ce putea fi mai uimitor, decât ca Tatăl nostru ceresc să Îşi scrie Numele pe fruntea credincioşilor Săi? Prin acea semnătură, Dumnezeu spune: „Aici este poporul care a îngăduit ca Duhul Sfânt să Îşi facă lucrarea; poporul care reflectă cu adevărat slava mea. Nu sunt stânjenit de felul în care Mă reprezintă, iar ei au sigiliul aprobării Mele”.

Ce anume îl înfurie pe Satana cu privire la acest sigiliu al lui Dumnezeu? „Îndată ce aceia care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu primesc sigiliul pe frunte – acesta nu este vreun sigiliu sau semn care poate fi văzut, ci o întemeiere în adevăr, atât din punct de vedere intelectual, cât şi spiritual, încât ei nu pot fi clintiţi – îndată ce aceia care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu sunt sigilaţi şi pregătiţi pentru zguduire, aceasta va veni” (Maranatha, p.200).

Acesta este timpul când îngerii şi întregul univers necăzut decid dacă Dumnezeu este corect în judecăţile Sale cu privire la bărbaţii şi femeile pe care le sigilează. El îi va sigila printr-o Evanghelie a harului nemăsurat – un har care este suficient de puternic pentru a birui toate înclinaţiile spre păcat moştenite şi cultivate.

Pentru a împiedica această lucrare a sigilării, Satana oferă câteva evanghelii proprii foarte atrăgătoare. El spune: „Înălţaţi Legea ca fiind atât de sus în comparaţie cu realizările omeneşti, încât niciun bărbat sau femeie să nu spere vreodată să o respecte, dar nu vă îngrijoraţi, pentru că nu trebuie să respectaţi poruncile, deoarece Isus a păzit Legea pentru voi”.

El spune: „Voi nu puteţi să păziţi poruncile, deoarece sunteţi născuţi păcătoşi; trăiţi într-un trup păcătos şi veţi fi întotdeauna insuficient de buni. Dar nu vă îngrijoraţi, atâta vreme cât vă pare rău pentru păcatele voastre, aceasta este tot ceea ce cere Domnul. La judecată, Dumnezeu priveşte la raportul lui Isus, nu la al vostru”.

El spune: „Nu ar trebui să încercaţi să păziţi poruncile, pentru că dacă veţi face astfel, veţi fi nişte legalişti. Important este să aveţi o relaţie cu Isus”.

Desigur, recunoaşteţi câteva jumătăţi de adevăr în aceste amăgiri atrăgătoare. Totuşi, când vi se spune fie că este nenecesar, fie că este imposibil să fiţi biruitori, aduceţi-vă aminte că cineva pe nume Satana redefineşte şi încurcă Planul de Mântuire. Iar Ioan numeşte amăgirea aceasta vinul Babilonului.

Satana urăşte Evanghelia veşnică, deoarece scopul Evangheliei este acela de a reproduce caracterul lui Isus, iar acest fapt îl înfurie pe Satana. El este furios când oamenii văd adevărata faţă a evangheliilor lui false, care sunt realmente un nou legalism. Când bărbaţii şi femeile cred că pot fi mântuiţi prin credinţa într-o reglare legală a conturilor în cărţile cerului, fără o corectare a caracterului pe pământ, iar apoi numesc acest fapt neprihănire prin credinţă, atunci veţi şti că ascultaţi noul legalism.

Poate să-şi imagineze cineva ce se va întâmpla, când bărbaţii şi femeile se vor trezi la a doua înviere strigând la pastorii şi învăţătorii lor: „Mi-ai spus că harul a acoperit păcatele mele şi că nu a contat caracterul”. Sau: „Mi-ai spus că siguranţa mântuirii mele a constat în a crede că Isus a murit pentru mine şi că eu nu pot adăuga ceva la ceea ce a făcut El”. Sau: „Mi-ai spus că orice încercare de a adăuga ascultarea la credinţă ar fi legalism”. Sau: „Mi-ai spus că Ellen White nu a avut nicio autoritate teologică”.

Să nu fim distraşi de evangheliile limitate care vin direct din Babilon. Să nu limităm pe Sfântul lui Israel. Daţi-I o şansă. Vestea bună este că Isus îi schimbă pe oameni, pentru ca ei să poată fi sigilaţi cu aprobarea Tatălui Său. Credinţa lui Isus este acelaşi fel de credinţă care L-a ferit pe Isus de păcat. Întregul cer aşteaptă să sigileze acel fel de oameni în zilele din urmă, înainte ca vânturile să sufle, înainte ca această lume să ajungă un balamuc.

Cum se aplică aceste învăţături pentru noi?

Dacă trebuie să fim un popor care poate fi sigilat, atunci trebuie să ne corectăm atitudinea. „Domnul nu are în lucrarea Sa niciun loc pentru aceia care au o dorinţă mai mare de a câştiga cununa, decât de a purta crucea. El vrea oameni care urmăresc mai degrabă să îşi îndeplinească datoria, decât să îşi primească răsplata – oameni care sunt mai preocupaţi de principii, decât de promovare” (Divina vindecare, p.476,477).

Ellen White caracterizează Evanghelia populară ca fiind „mai degrabă o cale de a scăpa de suferinţă, decât o eliberare de păcat” (Parabolele Domnului Hristos, p.47). Lucifer a vrut să i se redea privilegiile cerului, fără a avea caracterul cerului. Privim noi spre cer ca fiind o scăpare dintr-o lume dificilă, sau ca fiind o eliberare finală de egoismul nostru?

Un întemniţat priveşte prin fereastra celulei lui un parc frumos, unde aşteaptă familia lui şi Isus. Întemniţatul nu doreşte nimic altceva, decât să scape de restricţii şi să se bucure împreună cu familia lui. Dar Isus şi familia Sa speră că noi, cei întemniţaţi, vom dori părtăşia cea sfântă suficient de mult pentru a ne despărţi de păcatele care ne-au rănit şi ne-au întemniţat încă de la început. Hristos nu doreşte numai să ne scape din lupta şi suferinţa pe care o aduc păcatele noastre, ci să ne scape de egoismul şi înclinaţiile nerăbdătoare şi amăgitoare care cauzează robia noastră.

Este adevărat că trebuie să fim preocupaţi de dezvoltarea caracterului nostru. Trebuie să fim preocupaţi de nevoia de a avea stilul de viaţă neprihănit al lui Hristos în scopul de a fi mântuiţi. Totuşi, oare nu trebuie de asemenea să definim Evanghelia lui Hristos în mod neegoist, în lumina modalităţii în care ascultarea noastră iubitoare şi voioasă aduce fericire şi cinste lui Dumnezeu şi celorlalţi? Noi avem tendinţa de a privi la mântuire, concentrându-ne numai asupra fericirii şi eliberării noastre. Ceea ce avem nevoie este să înţelegem imaginea mai amplă şi pe termen lung – din veşnicia trecută în veşnicia viitoare.

Marea luptă între Hristos şi Satana ne pune pe noi, cei ce trăim în aceste ultime zile, în centrul scenei, în calitate de martori principali ai lui Dumnezeu, pentru a apăra dreptatea manifestată de El, prin faptul că ne acordă milă şi o ocazie de a învăţa şi de a trăi asemenea lui Hristos. Oare nu li se va da locuitorilor desăvârşiţi ai cerului ocazia de a declara pe cine se vor simţi confortabil să aibă ca vecini de-a lungul veşniciei? Întrebarea principală pe care Dumnezeu o pune înaintea întregului univers este aceasta: „Există în Evanghelia Împărăţiei lui Hristos suficientă putere pentru a curăţa de orice nelegiuire grupe numeroase de oameni?”

Rămâne întrebarea insistentă: Se va împlini vreodată Ieremia 50,20? „În zilele acelea, în vremea aceea –zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi”.

De fapt, cât de importantă este ultima rămăşiţă a lui Dumnezeu pentru scopul Său veşnic? „Pentru a nimici păcatul şi rezultatele lui, El L-a dat pe Cel Preaiubit al Său şi a pus la dispoziţia noastră puterea de a pune capăt acestei scene a nenorocirii, prin conlucrarea cu El” (Educaţia, p.264). Ce făgăduinţă incredibilă şi ce descoperire a importanţei pe care o avem în împlinirea planurilor lui Dumnezeu.

Satana ştie cât de mult depinde de succesul generaţiei finale şi nu se va duce liniştit în noapte. „În timp ce plăgile cad, ţapul de trimis este alungat. El luptă cu înverşunare pentru a scăpa, dar este ţinut strâns de mâna care îl conduce. Dacă ar reuşi să scape, Israel şi-ar pierde viaţa. Am văzut că va fi nevoie de timp pentru a duce ţapul de trimis în ţara uitării, după ce păcatele vor fi puse pe capul lui” (Spalding – Magan, p.2).

Ultimul capitol

Cei răi sunt readuşi la viaţă. Când vede mulţimea vastă a urmaşilor lui, Satana îşi revine din disperarea pe care a suferit-o în timpul mileniului.

În momentul critic, în înălţime, deasupra cetăţii, apare tronul lui Dumnezeu şi, asemenea unei imagini panoramice, toţi vor vedea în detaliu istoria răzvrătirii lui Satana în cer şi toţi cei şase mii de ani trişti de nenorocire omenească. Fiecare fiinţă omenească şi demonică îşi va vedea propria parte în marea dramă. Fiecare va vedea mila şi dreptatea infinită a lui Dumnezeu.

Lucifer şi îngerii lui s-au împotrivit fiecărui efort al lui Dumnezeu şi îngerilor credincioşi, când aceştia i-au îndemnat să-şi schimbe gândurile. Cei răzvrătiţi au ales cu bună ştiinţă să treacă de partea răzvrătirii şi au hotărât să înfrunte consecinţele. La sfârşitul celor o mie de ani, între toţi cei dinăuntru şi cei dinafara cetăţii, nici măcar unul nu ar alege să schimbe taberele. Cei dinafară doresc bogăţia şi splendoarea cetăţii lui Dumnezeu, dar nu pot să suporte atmosfera de sfinţenie şi dragoste din interior. Cerul ar fi un iad pentru ei.

În acel moment, „Satana îngenunchează şi mărturiseşte dreptatea sentinţei lui” (Maranatha, p.345). În faţa priveliştii panoramice, el este constrâns să declare că Dumnezeu i-a dat toate avantajele. Dumnezeu i-a dat toţi oamenii talentaţi pe care el a putut să-i înşele – toţi oamenii sănătoşi, bogaţi, înţelepţi, puternici, îndemânatici, frumoşi şi arătoşi pe care el a putut să-i folosească – iar ei s-au întors cu toţii împotriva lui. Mai mult, Satana va fi constrâns să recunoască faptul că Dumnezeu a menţinut armata cea mai sărmană cu putinţă – cei slabi, neştiutori, nerecunoscuţi, fără titluri şi necunoscuţi, cei slabi şi neatrăgători – iar cu aceste rămăşiţe El a biruit toate oştirile răului.

Apostolul Pavel rezumă acest lucru astfel: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” (1 Corinteni 1,27.28).

Satana vede că răzvrătirea lui voluntară l-a făcut să fie nepregătit pentru cer” (Maranatha p.345). El s-a condamnat singur, împlinind astfel profeţia lui Pavel: „Pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Filipeni 2,10.11).

Timp de mai bine de şapte mii de ani, Satana s-a conectat la un sistem de susţinere a vieţii, la care el nu a avut niciun drept. Acum, de bunăvoie, el recunoaşte dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este absolvit de toate acuzaţiile lui Satana. Ispăşirea este completă. „Fiecare voce va fi oprită şi toate oştirile răzvrătirii vor rămâne fără cuvinte…. Întregul univers va fi martor al naturii şi rezultatelor păcatului. Iar exterminarea deplină a acestora, care le-a adus la început teamă îngerilor şi dezonoare lui Dumnezeu, va îndreptăţi acum dragostea Sa şi va stabili onoarea Sa înaintea universului” (The Faith I Live By, p.71).

Cum a fost Dumnezeu în stare să realizeze această mare biruinţă şi să protejeze universul Său, aşa încât păcatul să nu mai pătrundă niciodată? „Onoarea lui Dumnezeu şi onoarea lui Hristos sunt implicate în desăvârşirea caracterului poporului Său” (Hristos Lumina lumii, p.671). „Onoarea lui Hristos este deplină în desăvârşirea caracterului poporului Său ales…. Caracterul lui Dumnezeu este slava Sa descoperită în voi” (Signs of the Times, 25 noiembrie, 1897).

Să ne hotărâm să fim acea generaţie finală prin care Dumnezeu poate să-şi descopere harul şi puterea Sa. Fie ca El să nu fie nevoit să caute o altă rămăşiţă, din cauză că noi suntem prea nepăsători şi leneşi pentru a răspunde la chemarea Sa. Acesta este ceasul Său, iar noi putem fi rămăşiţa Sa.

[Sunt îndatorat ideilor pătrunzătoare ale lui David Lee şi Herbert Douglass pentru studiile lor în domeniul marii lupte şi al implicaţiilor acesteia pentru noi cei ce trăim în astfel de momente cruciale]

Comments